Cine este Federer in tenisul de masa?

Scris de

Poate cel mai bun jucator din istoria acestui sport este suedezul Jan-Ove Waldner, numit si “Mozart al tenisului de masa” pentru jocul sau plin de eleganta.

Potentialul lui Waldner a fost vizibil pentru toata lumea atunci cand, avand doar 16 ani, s-a calificat in finala Campionatului European. De atunci el s-a dedicat exclusiv tenisului de masa si a devenit un star pentru acest sport. Cat timp era in varful ierarhiei mondiale (anii `90) el devenise in China mai recunoscut decat Bill Clinton. Alte porecle cu care chinezii il omagiau sunt: copacul totdeauna verde si Michael Jordan al tenisului de masa.

I se spunea copacul totdeauna verde datorita carierei sale extrem de lungi. Anul acesta Waldner implineste 44 de ani, dintre care nu mai putin de 30 i-a petrecut jucand tenis de masa profesionist. Astfel ca acum intalneste frecvent in campionate adversari ai caror antrenori sunt fosti jucatori cu care el a jucat in anii `90 si ai caror antrenori la randul lor au fost jucatori pe care el i-a batut in anii `80. Este un record nemaintalnit in istoria acestui sport unde coordonarea mana-ochi si viteza reactiilor sunt cruciale.

La Olimpiadele din 2004, el a demonstrat ca inca mai este o forta in tenisul de masa, ajungand pana in finala si invingand jucatori ca Timo Boll si Ma Lin. Anul acesta, Waldner a castigat al cinsprezecelea campionat suedez din cariera, invingandu-l in finala pe Par Gerell, jucator nascut in acelasi an in care Waldner a castigat primul trofeu de acest gen.

Suedezul este unul dintre putinii jucatori de tenis de masa care detine o cariera de mare slem castigand: doua Campionate Mondiale, o Cupa Mondiala si o medalie de aur la Olimpiade. Pe langa aceasta, el detine recordul absolut al turneelor castigate: de 15 ori campion al Suediei, de trei ori campion mondial (de alte cinci ori vice-campion mondial), de sase ori campion european (si de alte patru ori vice-campion european).

Sursa: Wikipedia
Sursa foto: Wikipedia

Etichete: , , , , ,

EscapeReality Escape Rooms

Lasa un comentariu

Va rugam sa comentati la subiect si sa nu ii jigniti pe ceilalti interlocutori. In caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Va multumim.