Egiptul invinge si Camerunul, Nigeria abia trece la penalty-uri de Zambia
Scris de Daniel Ionascu
Egiptul si Nigeria s-au calificat mai departe in semifinalele Cupei Africii, dupa meciuri tensionate.
Campionii en titre, Egiptul, au invins cu 3-1 nationala Camerunului marcand doua goluri in reprizele de de prelungiri, dupa ce scorul primelor 90 de minute a fost 1-1.
Ca si in meciul cu “vulturii” nigerieni, Egiptul a fost condusa. Camerun a deschis scorul in minutul 26, cand Hassan a bagat mingea in proprie poarta. Camerunul a avut posesia o mare parte a jocului, dar egiptenii au fost cei care au inscris.
Hassan si-a rascumparat greseala de la golul camerunez si a sutat de la 30 de metri. Mingea a muscat pamantul in fata portarului si a intrat in poarta. Era minutul 37.
Hassan pe tot terenul
Moteab a mai ratat doua ocazii. In prelungiri, nou-intratul Gedo a preluat mingea de langa Geremi si a inscris. Hassan a completat tabela dupa un sut din lovitura libera de la 25 de metri distanta. Mingea a fost respinsa de portarul Kameni in bara si de acolo a cazut in fata liniei de poarta. Dar arbitrul a vazut gol si l-a validat. Aceasta a fost cea mai grava greseala de arbitraj de pana acum de la Cupa Africii. “Leii neimblanziti” ai lui Eto’o au fost pusi cu botul pe labe de “faraoni”.
Campiona va da piept cu eternii rivali din Algeria, care i-au surclasat in tripla de baraj pentru calificarea la mondialul din Africa de Sud.
In celalalt meci al serii, Nigeria a invins la penalty-uri selectionata Zambiei desi jocul sau nu a convins. “Vulturii” nigerieni a inceput meciul mai bine, cu Yakubu Ayegbeni si John Obi Mikel punandu-l in dificultate pe portarul zambian Kennedy Mweene.
Si aproape au platit pretul ratarilor, cand Emmanuel Mbola a tras iar James Chamanga ar fi putut relua din sase metri.
Zambia a iesit de la cabine mai hotarata si si-a creat mai multe ocazii. Ba chiar ar fi putut castiga in ultimele secunde, cand Emmanuel Mayuka, nemarcat, ar fi putut relua cu capul in gol. In reprizele de prelungiei Onyekachi Apam primeste al doilea galben si isi lasa colegii nigerieni in 10 oameni.
La penalty-uri, toti jucatorii au marcat, cu exceptia zambianului Thomas Nyirenda, al carui sut a fost ghicit de portarul Enyeama. A cincea serie de lovituri de departajare a consemnat duelul portarilor, ambii tragand. Mweene marcheaza pentru Zambia, dar pentru pentru a se califica avea nevoie de ratarea lui Enyeama. Acesta isi aseaza mingea… se uita in stanga.. se mai uita o data tot acolo.. si trage. Momentul pluteste tacut, toata lumea urmareste balonul. Mweene se arunca in stanga sa, dreapta lui Enyeama. Dar acesta trasese in directia opusa. Nigeria se califica cu greu in semifinale, unde va da piept cu Ghana, care a eliminat tara-gazda Angola.
Etichete: Camerun, Cupa Africii, Egipt, exclusiv, extern, Nigeria, stiri, Zambia