Hane-povestea celui mai bun tenismen roman de la Andrei Pavel incoace
Scris de Bogdan Stanescu
Dupa retragerea lui Andrei Pavel din tenis, echipa Romaniei de Cupa Davis parea ca nu va mai reusi sa se califice la barajul pentru accederea in Grupa Mondiala. Pavel tinuse in spate echipa timp de mai bine de un deceniu, cea mai importanta performanta cu el „numarul 1” fiind calificarea in sferturile Cupei Davis in 2005, atunci cand Romania a fost invinsa de Croatia lui Ivan Ljubicic. Hanescu a reprezentat meritoriu Romania ca „numarul 2” al echipei, dar multa lume se intreba daca acesta are capacitatea de a trage echipa dupa el, de a fi un lider autoritar al reprezentativei romane de tenis. In meciul contra Ucrainei, Hanescu a obtinut ambele victorii la simplu, contra lui Illya Marchenko si lui Serghei Stahovski, si a reusit sa aduca si punctul de dublu, alaturi de Horia Tecau, trecand de perechea Bubka/Stahovski. In principal datorita lui, Romania are sansa sa patrunda din nou in Grupa Mondiala, urmand sa intalneasca echipa Ecuadorului intre 17 si 19 septembrie. Iata o trecere in revista a celor mai importante momente din cariera jucatorui roman:
Inceputurile carierei
Nascut in Bucuresti, pe 21 iulie 1981, din doi parinti ingineri, Victor Hanescu a imbratisat sportul cu racheta la varsta de 7 ani, atunci cand, dupa cum relateaza acesta, s-a dus la un club pentru a se inscrie la baschet. Dand dovada de aptitudini pentru acest sport, in primul rand o inaltime corespunzatoare, Hanescu s-a gandit ca ar putea avea rezultate la baschet, dar nu a fost admis din pricina varstei fragede. Zarind doua terenuri de tenis, s-a hotarat sa se indrepte catre acest sport, pe care nu l-a parasit pana in ziua de azi.
In 1999, a obtinut primele puncte ATP, in luna august, in cadrul turneelor F1 si F2 Futures din Romania. Hanescu a terminat anul 1999 pe locul 1231, participand in alte patru turnee, dar nereusind sa mai obtina niciun punct.
In anul 2000, a reusit sa obtina locul 4 la turneul satelit din Croatia, organizat in aprilie/mai, pentru ca in luna noiembrie sa isi adjudece locul 3 la turneul satelit din Portugalia, acumuland inca 81 de puncte, ce l-au propulsat la finele anului pe locul 477 ATP.
Hane in Top 100
In iulie 2002, Hanescu ajunge pentru prima data in sferturile de finala ale unui turneu ATP, atingand aceasta faza a competitiei la Umag, in Croatia. Totodata, in septembrie, castiga primul turneu challenger, in Portugalia, incheind anul pe locul 172.
In aprilie 2003 ascensiunea lui Hanescu devine impresionanta, romanul reusind sa-l invinga pe titratul Mihail Yujnii la Mastersul de la Roma, care la acea vreme se afla pe locul 31 ATP. Intrarea in primii 100 de jucatori ai lumii se petrece la Roland Garros, unde Hane accede pana in turul 3, acolo unde este depasit de un alt jucator consacrat, finlandezul Jarko Nieminen. Termina anul pe un neasteptat loc 70 ATP, invingandu-l pe actualul numar 1 mondial Rafael Nadal in Mastersul de la Paris. „Matadorul” se afla atunci pe locul 49 ATP.
Desi in 2004 a avut un an mai slab, pe care l-a incheiat pe locul 92, Hanescu a ajuns pentru prima data atunci in semifinalele unui turneu ATP, cel de la Scottsdale.
2005 este din nou un an in care romanul explodeaza. Atinge sferturile de finala la prestigiosul turneu de Grand Slam, Roland Garros, Roger Federer eliminandu-l atunci, dupa ce romanul trecuse in turul anterior de un alt nume cunoscut, argentinianul David Nalbandian. Atinge apoi semifinalele la New Haven, invinge un jucator din Top 10, Mariano Puerta, si accede si in penultimul act al turneului de la Bucuresti, BCR Open Romania, terminand anul pe un impresionant loc 35.
Hane se accidenteaza, dar revine ca „Pasarea Phoenix”
In 2006, Hanescu se accidenteaza grav, la cot, si este nevoit sa stea departe de teren pana in mai 2007. Aceasta accidentare l-a coborat pana pe locul 646, dar romanul a demonstrat ca are un caracter puternic si s-a intors pe prima scena a tenisului mondial, desi, dupa cum marturisea, acel episod a fost cel mai grav din cariera sa. „Mingile care imi intrau inainte in teren, acum se duceau afara”, marturisea Hanescu vorbind despre perioada in care a revenit in turnee.
In 2007, Hane a fost foarte aproape sa realizeze ceea ce liderul de atunci al echipei Romaniei de Cupa Davis, Andrei Pavel, nu a reusit sa izbuteasca niciodata, desi si-a dorit enorm: sa cucereasca BCR Open Romania. Victor a atins ultimul act, dar a fost invins in trei seturi (6-4, 3-6, 2-6) de talentatul jucator francez Gilles Simon. Dupa aceasta infrangere, isi continua ascensiunea in clasamentul ATP, terminand anul pe locul 77.
In 2008, Hanescu reuseste sa cucereasca primul turneu ATP din cariera, la Gstaad, in Elvetia. El l-a invins in finala pe rusul Igor Andreev, in doua seturi, 6-3, 6-4, dupa ce in prealabil il eliminase pe numarul 10 ATP, Stanislas Wawrinka. Aceasta ramana cea mai mare performanta din cariera sa de pana acum, el mai disputand trei finale la simplu si doua la dublu, alaturi de Andrei Pavel (la BCR Open Romania din 2005) si Horia Tecau (la turneul de la Stuttgart, in 2009).
In prezent, Hane se afla pe locul 37 ATP, dupa ce in iulie 2009 a obtinut cea mai buna clasare din cariera, locul 26. A acumulat castiguri de peste 2 milioane de dolari din turnee, el fiind speranta Romaniei pentru o prezenta onorabila in Cupa Davis in anii urmatori.
Etichete: 24Sports, Andrei Pavel, cariera, Cupa Davis, feature, Hane, Romania, tenis, Victor Hanescu
Comentarii (1)
Un jucator foarte bun pe care ne putem speranta ca vom ajunge din nou la Cupa Davis.Este singurul jucator roman din primii 50 si liderul echipei noastre.Mi-a parut rau pentru el la Wimbledon ca putea sa ajunga in semifinale la jocul bun pe care l-a practicat.Pacat ca acei suporteri l-au injurat tot meciul (singurul motiv pentru care au venit la meci) si nu a mai putut rezista.