Cand dinozaurii prind viata
Scris de Daniel Ionascu
Una dintre cele mai mari atractii din America acestor momente este prezenta pe stadioane a dinozaurilor.
Nu, nu este vorba de dinozauri ca U2, Elton John sau Bruce Springsteen. Sunt pe bune, sau cel putin recreatii moderne ale celor autentici.
Spectacolul “Walking With Dinosaurs – The Arena Spectacular” (Mergand cu dinozaurii – Spectacolul Arenei) ofera o experienta de prima mana a unor bestii preistorice cum numai in filme am vazut.
Dinozaurii au disparut de 65 de milioane de ani, dar interesul despre ei este mai viu ca niciodata.
Show-ul a inceput in Australia si a atras pana acum mai mult de 3 milioane de spectatori iar biletele sale vandute in total aconteaza mai mult de 50 de milioane de dolari numai din SUA, incepand cu 2007, anul in care “circul dinozaurilor” a inceput sa cutreiere America.
In 2009 a fost unul dintre putinele spectacole care au vandut mai mult de 1 milion de bilete, alaturi de U2, Springsteen, Kenny Chesney, The Jonas Brothers si Dave Matthews Band.
A sfarsitul saptamanii trecute, in Bilings, Montana, cam 20.000 de oameni au luat parte la 7 spectacole, potrivit Billings Gazette, citata de inforum.com.
Pe urmele … BBC
Show-ul a calcat pe urmele deschise de documentarul din 1999 al BBC numit “Walking With Dinosaurs” (Pasind cu dinozaurii). In acesta un cercetator calatoreste miraculos in timp si spatiu si pandeste dinozauri reali ca si alte creaturi din diverse ere.
Spectacolul ajuns in SUA are un actor in rolul lui Huxley, un antropolog care explica cum era viata pe vremea dinozaurilor. In spectacol sunt prezentati 15 dinozauri diferiti, de la un Raptor la Brachiosaurus, care masura 13 metri inaltime si 20 de metri lungime. Bestiile mai mici, precum Raptorul si un pui de Tyrannosaurus rex sunt, in fapt, actori care manevreaza costume elaborate de dinozauri.
Dinozaurii giganti sunt controlati de echipe. Un “sofer de dinozaur” manevreaza cartul in arena in vreme ce doi “papusari voodoo” manipuleaza corpul: unul misca trunchiul iar celalalt ochii, gura si vocea.
Spectacolul dureaza 96 de minute cu o pauza de 20 de minute, fiecare dinozaur mai mare de o tona jumatate costand cam 1 milion de dolari iar costumele pentru micii dinozauri cantarind cam 45 de kilograme.
T-Rex rage la public si lasa bale
Show-urile nu sunt doar o parada de animale, intr-unul din ele un Stegozaur luptandu-se cu alti dinozauri. Uneori Brachiosaurus isi intinde gatul peste publicul aflat in delir. Iar un adult T- Rex de 8 metri isi inspaimanta intrusii pentru a-si apara puii. Se concentreaza pe o parte a audientei unde urla, sperie copiii si isi lasa balele confectionate din apa.
Pretul unui bilet variaza de la 19,5 dolari la 54,5 dolari.




















