Primul vaccin impotriva SIDA

Scris de

hiv_1487944cPutine sunt descoperirile considerate drept epocale, vaccinul impotriva SIDA facand parte dintre acestea. Un astfel de vaccin, care scade riscul infectiei cu virusul HIV, a fost realizat. The Telegraph arata ca medicamentul experimental taie riscul infectiei cu HIV cu mai mult de 31% in cel mai mare experiment SIDA, unde mai mult de 16.000 de voluntari din Thailanda s-au alaturat.

Este pentru prima data in istoria experimentelor umane cand un vaccin a oprit virusul, care infecteaza 7.500 de oameni zilnic. Doctorul Anthony Fauci, director la United States National Institute of Allergy and Infectious Diseases, a avertizat ca acesta „nu este sfarsitul drumului”, dar spune ca a fost surprins de rezultat.

Chiar si partial efectiv, vaccinul ar putea avea un mare impact, dupa ce numai in 2007 doua milioane de oameni au murit de SIDA, potrivit agentiei UNAIDS a Organizatiei Natiunilor Unite (ONU).

Vaccinul este de fapt o combinatie intre vaccinul ALVAC, produs de Sanofi Pasteur- divizie a francezilor de la Sanofi Aventis, si AIDSVAX, dezvoltat initial de VaxGen iar acum de Global Solutions for Infectious Diseases, o fundatie non-profit formata de fost angajati ai VaxGen.
ALVAC foloseste canarypox, un virus alterat al pasarilor care nu dauneaza omului. AIDSVAX contine o proteina genetic realizata.

Jumatate din subiecti au primit patru doze de ALVAC si doua de AIDSVAX. Cealalta jumatate a primit injectii placebo. In plus toti au primit prezervative si sfaturi despre sex. La fiecare 6 luni participantii erau testati. Experimentul a durat 3 ani dupa ce vaccinarea s-a terminat.
Noi infectii s-au constatat in 51 din 8.197 persoane ce au facut vaccinul si la 74 din cei cu placebo. Ceea ce inseamna o scadere cu 31% a riscului.

Sursa: The Telegraph

Etichete: , , , , ,

EscapeReality Escape Rooms

Lasa un comentariu

Va rugam sa comentati la subiect si sa nu ii jigniti pe ceilalti interlocutori. In caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Va multumim.