Sfarsitul lumii, amanat cu mii de ani

Scris de

sun planetUrmatorul sfarsit al lumii „planificat”, care  ar trebui sa vina in 2012, nu va putea avea loc.

Numeroasele cataclisme naturale cu care ne sperie fatalistii nu au cum sa se intample in anul respectiv. Savantii, citati de editia electronica a publicatiei rusesti Pravda.ru, au intocmit o lista cu cele mai ingrozitoare nenorociri pentru Terra „promise” de proroci pe care le-au demontat, una cate una. Potrivit acestora, pana si cele care, teoretic, ar putea deveni realitate nu s-ar putea intampla decat peste cateva mii de ani.

Soarele va arde pamantul

Ciclurile soarelui au o periodicitate stabila. Astfel, la fiecare 11 ani, catre planeta noastra se indreapta un aflux enorm de energie. Se stie deja ca urmatorul punct maxim de activitate solara, asteptat pentru sfarsitul anului 2012 – inceputul lui 2013, va fi cu 30% – 50% mai puternic decat precedentul.

Suna infricosator, insa specialistii sunt convinsi: cele cateva miliarde de tone de protoplasma emanate de soare pe 4 noiembrie 2003 vor ramane un record absolut al Sistemului Solar pentru mult timp. In acea zi, Pamantul a fost supus unei radiatii echivalente actiunii concomitente a 5.000 de stele de tipul Soarelui.

Pamantul isi va schimba polii magnetici

Una din caracteristicile planetei noastre este ca, din timp in timp, intervale nu foarte mari din punct de vedere galactic, sa se intoarca invers, schimband locurile polurior magnetice. In istoria Planetei Albastre, acest lucru s-a petrecut de cateva zeci de mii de ori, ultima data fiind cu circa 800.000 de ani in urma.

Probabilitatea ca urmatoarea rotire sa aiba loc in urmatorii 200.000 de ani este aproape nula.

Terra isi va parasi orbita

Planeta noastra este puternic legata de actuala pozitie in spatiu de o ancora naturala puternica – Luna. Echilibrul gravitational format pe orbita este intr-atat de puternic, incat pentru a-l distruge ar fi necesara implicarea unui al treilea corp ceresc, nu mai mic ca planeta Marte.

Campurile gravitationale ale planetelor Saturn si Jupiter vor destabiliza Pamantul

Intr-adevar, cei doi giganti gazosi sunt atat de puternici, incat pot sa  influenteze intregul Sistem Solar cu campurile lor gravitationale, din acest punct de vedere fiind la concurenta cu stelele. Planeta noastra nu poate evita aceste interventii: pe 4 si 5 februarie 1962, Pamantul a fost zguduit de cutremure si de tsunami, insotite de o eclipsa de soare.

Inca un episod similar s-a petrecut in 1982. Ulterior, acesta a stat la baza catorva creatii artistice. Insa cele doua planete nu au avut puteri mai mari care sa genereze cataclisme mai importante.

Planeta noastra se va ciocni cu un asteroid

Asteroidul cel mai apropiat de noi, care il face si cel mai periculos, este Apophis, care are aproximativ 300 de metri in diametru. Acesta va ajunge in preajma noastra in 2029. Sansele ca asteroidul sa faca vreun rau planetei noastre – sa se ciocneasca sau sa treaca mult prea aproape, astfel incat sa produca perturbari gravitationale – este de 1:250.000.

In ceea ce priveste alte corpuri ceresti, cum ar fi planetele ratacitoare, acestea nu au fost depistate in preajma Sistemului Solar. Daca astronomii vor descoperi un asemenea corp ceresc care sa ameninte Pamantul, omenirea va avea la dispozitie un termen de cel putin cateva mii de ani pentru evacuare.

O stea supernova sau hipernova va distruge Pamantul

Candidatul cel mai apropiat de planeta noastra pentru rolul acestei supernove este gigantul rosu Betelgeuse, care va expoda peste circa o mie de ani pamantesti. Insa pentru a ajunge la Terra, ar trebui ca toata energia generata de explozie sa se indrepte sub forma unei raze subtiri catre noi.

In caz contrar, razele gamma ale supernovei se vor raspandi in toata galaxia si noua nu ne va ramane decat sa consemnam explozia si sa ne continuam viata.

Terra se va intersecta cu planul Caii Lactee

Sistemul solar traverseaza planul Galaxiei o data la 35 – 40 milioane de ani, lasandu-se de sus in jos si de jos in sus. Acest proces este controlat de fortele gravitationale ale Caii Lactee si niciodata nu a generat evenimente catastrofale semnificative pe planeta noastra.

Cel mai mare risc care pandeste Pamantul in aceasta situatie consta in cresterea densitatii suvoiului de meteoriti. Acest lucru este periculos, insa este totodata si predictibil. Savantii ne vor informa cu cateva zeci de mii de ani inainte de intrarea in planul Caii Lactee.

In concluzie, niciunul din cele mai mari cataclisme care ar putea distruge in totalitate Pamantul nu se poate produce nici in 2012, si nici in urmatoarele cateva sute de ani. Din acest motiv, specialistii sustin cu tarie: nu are rost sa asteptam sfarsitul lumii.

Sursa: Pravda

Etichete: , , , , , , ,

EscapeReality Escape Rooms

Comentarii (6)

 

  1. draghia ivan says:

    Este foarte interesant ce a scris Daniel Ionascu .

  2. Adriana says:

    Este un geniu!Ma incred in el!adica chiar nu avem de ce sa ne speriem de anul 2012 cum spun celelalte persoane din jurul nostru!

  3. iza says:

    spune-mi atunci unde se grabeste timpul asta……acum e dimineata, acum este seara, ceva ne asteapta dupa colt!!!!!

  4. edy says:

    FOARTE INTERESANT

  5. alexandra says:

    interesant ce ai publicat tu chioar foarte si cred k multi vor fi recunoscatori insa am si eu o intrebare daca ma poate lamuri si pe mn cineva daca nu tu atunci cineva care citeste comm meu…Stiu k nu are nici o legatura cu topic-ul insa este cel mai recent topic postat pe kre l-am gasit…Intrebarea mea de ce niciodata in atatia ani de existenta doua planete nu s-au ciocnit? Incerc de f mult timp sa aflu raspunsul la aceasta intrebare si nu prea reusesc daca ma poti ajuta tu sau altcivea cu un raspuns la aceasta intrabre as fi recunoscatoare…Va multumesc 🙂

  6. Ba s-au ciocnit.
    Luna de o vezi pe cer este formata din ciocnirea Pamantului cu o alta planeta numita Theia.

Lasa un comentariu

Va rugam sa comentati la subiect si sa nu ii jigniti pe ceilalti interlocutori. In caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Va multumim.