Cartea bate filmul – partea a II-a
Scris de Alexandra Badita
Discrepanta dintre filme si cartile de la care se infiripa ideea peliculei mi se pare evidenta in multe cazuri. Poate dintr-un exces de originalitate, regizorii vor sa isi puna amprenta prin interpretari proprii, insa nu fac altceva decat sa dezamageasca publicul care asteapta doar o ilustrare a povestii din paginile romanului. Drept urmare, continui lista cu alte exemple in care cartea bate filmul.
Din aceeasi serie, “The Devil wears Prada” se incadreaza in categoria celor mai slabe ecranizari. Din incercarea de a surprinde cat mai multe scene prezentate in cartea lui Lauren Weisberger, regizorul nu face altceva decat sa pripeasca actiunea si sa ramana o succesiune ametitoare de cadre cu replici nesarate. Cu toate ca autoarea volumului te face s-o urasti intr-adevar pe sefa (diavolita) care isi exploateaza angajata, Meryl Streep te face sa vezi si latura umana a personajului sau, Miranda Priestly. Si parca as fi vrut sa vad mai multa rautate…
Tot aici as numi si ecranizarile celor doua romane din seria Bridget Jones, care de fapt ofera o incursiune in jurnalul personajului principal. Desi filmul are cateva scene comice si mult umor englezesc, iti lasa impresia unui stil prea comercial si fortat in rasturnari de situatie. Incepand cu nebuniile pe care le face mama si terminand cu neindemanaticele aparitii ale personajului principal, filmele nu sunt prea grozave. Poate doar filmul dupa primul volum a fost mai bunicel decat al doilea (The Edge of Reason).
Cand am citit cartea “Confessions of a shopaholic”, m-a captivat mai mult felul in care era scrisa si mai ales doza de nebunie cu care era inzestrata Rebecca Bloomwood. Dupa succesul cartii “Ma dau in vant dupa cumparaturi”, au urmat volumele din aceeasi serie “La cumparaturi in New York”, “La cumparaturi in rochie de mireasa” si “La cumparaturi cu sora mea”. Abia prima parte a aparut pe marile ecrane anul acesta si, cu toate ca speram intr-o punere in scena plina de umor, am primit o dezamagire. Isla Fischer este dintre ultimele actrite pe care mi le imaginam in rolul nebunaticei Rebecca, iar personajul masculin, interpretat de Hugh Dancy, nu reuseste sa te dea pe spate. Umor la nivel redus, poveste decupata si nici pe departe o obsesie incurabila pentru cumparaturi.
Nu in ultimul rand, o ecranizare din 1995 a romanului de exceptie “Sense and sensibility” de Jane Austen ramane cu un pas in urma scriiturii. Judecat dincolo de fidelitatea fata de carte, filmul nu e rau deloc. Prezinta o alta epoca, alte mentalitati si diferite reguli de viata, iar Emma Thompson, Kate Winslet si Hugh Grant isi fac treaba foarte bine. O data ce ai citit cartea insa, asteptarile sunt cu totul altele si parca filmul nu reuseste sa creioneze exact lumea pe care ti-ai imaginat-o.
Ca sugestie, daca din nefericire vedeti un film inainte de a citi cartea pe care o are la baza, mai faceti un efort si, dupa lectura, repetati vizionarea. Veti sesiza amanunte care va vor face sa apreciati mai mult cartea si sa observati cu usurinta defectele ecranizarii.
