Ce nu au voie sa faca angajatii Goldman Sachs
Scris de Daniel Ionascu
Sunt semi-zei. Stiu finante iar lumea se invarte cum spun ei. Soarele rasare doar pentru si la ora pe care o comanda ei. Presedintii asculta de sfaturile lor.
Angajatii Goldman Sachs sunt unul dintre cele mai puternice mituri ale epocii moderne. O armata glorioasa de bancheri, investitori, consultanti ultra-inteligenti care isi imbina calitatile cu tehnologia de ultima ora pentru a crea o fabrica de bani cum lumea n-a mai vazut. Si pentru asta incaseaza bonusuri imense.
Dar si ei sunt oameni. Si ca atare au sefi. Adica interdictii. Nu au voie sa faca o multitudine de lucruri. Banca a interzis angajatilor sa comenteze pe popularul tabloid de afaceri Dealbreaker. Alta data, au fost instruiti sa nu foloseasca in emailuri cuvinte care nu sunt necesare, adica sa fie laconici. Chiar si dupa ce behemothul Goldman Sachs a investit 450 de milioane de dolari in Facebook, reteaua sociala este interzisa pentru cei 35.400 de angajati ai bancii de investitii. Cand cineva incearca sa intre primeste automat un mesaj ca Facebook este interzis prin politica firmei si ca orice accesare a site-ului va fi inregistrata si auditata. Intrand pe site, angajatii isi dau acordul si inteleg ca trebuie sa acceseze reteaua doar pentru un interes “legitim de afaceri”.
In 2007 un angajat Goldman a primit de la departamentul IT um mesaj prin care era anuntat ca in ultimele 6 luni a stat peste 500 de ore pe un site necunoscut numit “The Facebook”. Asta insemna cam 4 ore pe zi. Bineinteles, a fost turnat mai departe catre seful sau…
Asa ca, degeaba ai tot ce vrei pe lume daca nu-ti foloseste la nimic…
Etichete: banci, bonusuri, extern, Facebook, Goldman Sachs, Lloyd Blankfein, Mark Zuckerberg, retele sociale, stiri