Grecia nu-si poate indeplini obligatiile financiare

Scris de

Papademos

Un responsabil al Standard & Poor’s a declarat luni ca Grecia se va afla in curand intr-o imposibilitate de plata a datoriilor. Atena a trimis delegati la Washington pentru discutii cu Fondul Monetar International (FMI).

“Grecia se va afla foarte curand in situatia de neplata. Nu pot spune daca se va gasi o solutie la sfarsitul negocierilor in curs de desfasurare”, a declarat Moritz Kraemer, responsabil al S&P, facand referinta la discutiile initiate de Atena si creditorii sai in vederea unei contributii la sectorul privat.

Discutiile intre Grecia si bancile sale se poticnesc din cauza opiniilor diferite in ceea ce priveste cuponul care ar servi tarii odata cu noile obligatii, a declarat directorul general al Institutului de Finante Internationale (Ifi), care reprezinta creditorii privati din Atena. “Ei se afla pe marginea prapastiei si un esec ar avea repercusiuni asupra altor tari, dar liderii politici vor face orice pentru a evita asta”, a comentat Moritz Kraemer.

Grecia si-a trimis luni delegati la Washington pentru discutii cu Fondul Monetar International (FMI), incercand sa minimizeze perioada de amanare a discutiilor cu creditorii privati.

“Exista o mica pauza in aceste discutii, dar sunt convins ca ele vor continua si ca vom ajunge in timp util la un acord acceptabil pentru toti”, a declarat primul ministru, Lucas Papademos, pe postul de televiziune CNBC.

Autor: Ioana Brinzei

Sursa: La Tribune
Sursa foto: World Bulletin

Etichete: , , , , , , , ,

EscapeReality Escape Rooms

Lasa un comentariu

Va rugam sa comentati la subiect si sa nu ii jigniti pe ceilalti interlocutori. In caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Va multumim.