Va ajuta OPEC-ul gazelor Rusia sa santajeze energetic Europa?
Scris de Daniel Ionascu
Constituirea unei organizatii care sa controleze pretul gazelor naturale dupa modelul OPEC nu va ajuta Rusia sa santajeze energetic Europa, a declarat fostul vice-cancelar german Joschka Fischer la Bucuresti.
„Daca Rusia va infiinta cu Iran si Qatar un OPEC al gazului, care sa reprezinte doar interesele ruse, atunci celelalte state nu vor dori. Daca se va face pentru interes politic, va exista reactie de pe partea de cumparatori, care vor dori sa gaseasca alternative” a afirmat fostul vice-cancelar.
Joschka Fischer crede ca utilizarea de catre Rusia a energiei ca o arma de presiune denota o gandire ingusta. „Daca Rusia va folosi energia pentru presiune, nu va functiona. Este un mod de gandire ingust” a spus el.
Edward Chow expert pe probleme de energie la grupul de analiza Center for Strategic and International Studies (CSIS), crede, insa, ca aceasta organizatie se va infiinta deoarece si in cazul constituirii OPEC nimeni nu dadea mari sanse de reusita organizatiei.
Etichete: dezbateri, exclusiv, extern, gaze naturale, Joschka Fischer, OPEC, Rusia, santaj energetic, stiri




















