Ergo Electronics lanseaza trei tablete GoTab ce concureaza iPad 2 si iPad Mini
Scris de Daniel Ionascu
get cu ecran rectangular si colturi rotunjite? Gresit, nu este un iPad, ci un GoTab.
Din ce in ce mai multi producatori ieftini ravnesc la imensa cota de piata de aproape 70% avuta de Apple pe segmentul tabletelor. Dupa ce doi ani la rand producatori cata frunza si iarba au infruntat iPad in zona preturilor de lux si si-au rupt gatul, a devenit tot mai evident ca pentru a avea succes, cheia este pretul mic.
Dupa ce au dominat segmentul de 7 inci, producatorii Android incep incet-incep sa ia cu asalt si partea mai profitabila a tabletelor mari. Deja Lenovo si Amazon au lansat recent tablete de 9 inci iar o sumedenie de producatori mai mici o iau pe aceeasi cale.
Ergo Economics este o mica firma din Marea Britanie despre care in mod sigur ati auzit. Dar e destul de probabil sa fi auzit de tabletele lor, GoTab, unele dintre cele mai ieftine de pe piata. Ei bine, acum compania a anuntat trei noi modele GoTab GTi, cu specificatii medii dar de invidiat pentru multi. Astfel, modelul de top, GTi 97 vine cu un ecran IPS de 9,7 inci iar formatul este 4:3, astfel ca tinta e clara: iPad 2. Mai departe, exista un procesor dual-core Rockchip RK 3066 de 1,6 GHz, 1 GB de memorie RAM si Android Jelly Bean. De asemenea, are Wi-Fi, HDMI-out, slot MicroSD Card si port microUSB. Preturile incep de la 179 de lire sterline, adica 220 de euro.
Rezolutia ecranului nu a fost anuntata dar e destul de sigur ca va fi identica cu cea de 1024 x 768 de pe varianta de 8 inci.
Ca tot veni vorba de aceasta, modelele GTi8 (8 inci) si GTi7 (7 inci) sunt descrise ca fiind “super portabile si usoare”. Varianta GTi8 are tot 1 GB de RAM insa procesorul este de doar un single-core 1,2 GHz. Pentru stocare exista doar 8GB insa exista slot microSD. Bateria este de 3.600 mAh, care ar fi suficienti pentru 4-5 ore de navigare pe net prin WiFi sau 20 de ore de ascultat muzica. Nu are Bluetooth, GPS si nici 3G. Pretul – 129 lire sterline, adica 160 de euro. De asemenea, are doua camere de cate 2 megapixeli. Aceasta are si ea forma 4:3, astfel ca principalul contracandidat vizat este viitorul iPad Mini cu ecran de 7,85 inci.
In fine, verisorul de 7 inci are format 16:9, ceea ce vizeaza Nexus 7. Nu e specificata nici rezolutia si nici procesorul, insa pretul e de 79 de lire, respectiv 100 de euro. Modelele de 7 si 8 inci ruleaza doar Android Ice Cream Sandwich. Toate cele trei sunt compatibile cu Google Play.
Sa vedem cum o sa se descurce in fata iPad si a puzderiei de tablete si hibrizi convertibili laptop-tableta lansati cu cu Windows 8 si ecran de 11,6 inci.
Etichete: Amazon, Android, Apple, Ergo Electronics, extern, Fuzhou Rockchip, Google, Google Play, GoTab, iPad, iPad 2, iPad Mini, Kindle Fire, Kindle Fire 8.9, Kindle Fire HD, lansari, Lenovo, Marea Britanie, Microsoft, Nexus 7, stiri, Windows 8, Windows RT