Facebook suspenda programatorii care au vandut datele utilizatorilor
Scris de Daniel Ionascu
Dezvoltatorii de aplicatii pentru Facebook care au vandut datele private ale clientilor lor catre brokeri de date sau publicitari au fost suspendati pentru sase luni, a anuntat compania pe blogul sau oficial.
In anumite cazuri colectarea de date s-a facut din cauza browserelor dar o investigatie a Wall Street Journal a descoperit ca anumite aplicatii au preluat informatiile personale din profilele utilizatorilor si le-au vandut mai departe, ceea ce este o violare a acordului cu Facebook.
Absolut toate primele zece aplicatii de Facebook, inclusiv jocurile Farmville si Mafia Wars ale Zynga, au fost gasite ca dau mai departe informatiile private ale utilizatorilor.
E clar ca Facebook vrea sa-si spele imaginea cand vine vorba de setarile de intimitate. Dar simplul fapt ca datele se pot colecta atat de usor arata ca “mai e mult pana departe” astfel incat sa ne simtim ca suntem in siguranta si ca publicitarii nu ne vaneaza fiecare pas facut pe net pentru a ne plasa o reclama bine tintita.
Deocamdata dezvoltatorii respectivi n-au fost numiti, dar astept cu nerabdare sa vad daca va fi suspendat Farmville.
Etichete: extern, Facebook, FarmVille, jocuri, Mafia Wars, stiri, Zynga




















