Nikon a lansat un model Coolpix cu proiector integrat
Scris de Nicolae Ionescu
Sa zicem ca mergeti la munte si faceti o multime de poze. Vreti sa le aratati imediat si prietenilor insa nu aveti la voi un laptop sau o rama foto digitala. Nikon s-a gandit la utilizatorii care au aceasta problema si a introdus un proiector pe noul sau model compact Coolpix.S1100pj. Acestia vor putea proiecta pozele direct pe panza cortului, pe un perete sau, de ce nu, pe capota masinii.
Iar “bunatatile” care vin impachetate in noua camera lansata de producatorul japonez sunt mai multe: capacitatea de a filma in format HD (720p), mai multi megapixeli (14.1), un nou design, ecran LCD de 3 inch, zoom optic 5x, stabilizator de imagine si mai multe optiuni de culori.
Noul model Coolpix va fi disponibil incepand cu luna viitoare, la un pret recomandat de producator de circa 350 de dolari.
Etichete: camere foto, extern, HD, intern, lansari, Nikon, proiector, stiri