RENNE Hands-On: Cinci impresii despre HTC Desire HD
Scris de Daniel Ionascu
Daca un gadget, inteligent au ba, daca nu te-a fermecat din primele minute, oricate caracteristici tehnice ti-ar enumera cineva, asta nu te va face sa cumperi produsul respectiv. Ca si in cazul Nokia N8, va propunem un mini-review facut dupa o jumatate de ora de explorat telefonul.
Asadar sa le luam pe rand:
1- Primul lucru pe care il remarci la HTC Desire HD este greutatea. La cele 164 de grame este imensa. Daca n-ai blugi de calitate iti rupe buzunarele. Ca atare, avantaj doamnele si domnisoarele, pentru ca au posete la indemnana. Dar, din nou, reprezentantele sexului frumos nu sunt asa ahtiate dupa tehnologie, cu putine exceptii.
2- Ecranul este imens, de 4,3 inci iar calitatea sa este practic un salt cuantic fata de un Desire normal. Nu stiu altii cum sunt dar eu nu prea ma impac cu interfata Sense UI, dar nu e capat de tara.
De asemenea, camera de 8 megapixeli cu inregistrare video HD poate face de rusine unele aparate foto si e mai mult decat suficienta pentru un utilizator fara pretentii de poze profesionale.
3- Bateria este de doar 1.230 mAh si ca atare tine putin din cauza ecranului imens. In jumatatea de ceas de butonare s-a scurs jumatate din energie. La asa pret, ai pretentii mai mari.
4- Ca sa citez o prietena “La abonamentul asta, Desire HD trebui sa fie dat gratis”. In fapt, asta ar fi trebuit trecut la primul punct. Eu am avut in teste un Desire HD de la Orange. Aici telefonul se poate cumpara de la 199 de euro cu TVA inclus la un abonament de 20 de euro si cu optiunea de trafic de date My Smartphone de 8 euro. Aceasta iti aduce 500 MB de trafic care se adauga peste ceea ce aduce abonamentul. La Vodafone, telefonul costa 289 de euro cu TVA inclus la abonamentul de 16,64 euro. Am mai remarcat ca ecranul imens te imboldeste sa vezi paginile de net in format clasic nu mobile, ba chiar te mai atrage sa vezi clipuri pe Youtube ori programe tv prin streaming. Ceea ce epuizeaza foarte rapid traficul de date disponibil. Dupa care orice MB de trafic este o trecere prin Purgatoriu din cauza pretului….
5- Sistemul de operare Android 2.2 Froyo este arhisuficient pentru telefon, fiind disponibile pentru el peste 100.000 de aplicatii in Android Market, majoritatea gratis. Pot sa zic cu mana pe inima ca nu mi-a trecut ceva prin cap si sa nu gasesc disponibil. “There’s an app for that”, celebra zicere a celor de la Apple se aplica perfect si pentru Google. Asteptam upgrade-ul la Gingerbread 2.3.
Ca recomandare, pentru o experienta online foarte rapida si fina, browserul Opera este cel mai potrivit. Si spun asta deoarece il folosesc pe patru platforma diferite: Windows acasa, Ubuntu la munca, pe un Nokia cu Symbian si pe Android, iar viteza si sincronizarea bookmark-urilor e mana cereasca. Exista si varianta de iPhone, asa ca faptul ca este cros-platforma ii confera un imens avantaj fata de orice alt browser.
Caracteristici
Ecran LCD de 4,3 inci, capacitiv, 16 milioane de culori, rezolutie 480×800 pixeli
Camera foto/video: 8 megapixeli, autofocus, blit dual-led
Sistem de operare: Android 2.2 Froyo
Procesor Qualcomm Snapdragon de 1 GHz
Acumulator Li-Ion, 1.230 mAh
Conectivitate WiFi, 3G HSDPA, EDGE
GPS, Java
Etichete: Android, Android Market, exlusiv, extern, Google, HTC, HTC Desire HD, Orange, review, stiri, Vodafone