Pana unde poate merge libertatea de expresie? Simplu: pana unde merge si libertatea religioasa
Scris de Daniel Ionascu
Atentatul din Franta este folosit de o saptamana incoace pentru a sustine tot soiul de idei care mai de care mai crete.
Cum ar fi faptul ca era vina victimelor pentru ca „ar fi intins coarda“ prin lipsa de respect fata de o religie, iar aici ii avem in frunte pe stimabilii Cristian Tudor Popescu si Ion Cristoiu, sau ca ar trebui o „libertate de expresie inteleapta“ si limitata, dupa cum scria chiar ieri Andrei Plesu.
Pai s-o luam metodic.
1- „Libertate de expresie inteleapta“ este un non-sens in sine. Este echivalentul unei libertati de constiinta in care gandesti „ce trebuie“. Nicio cenzura sau autocenzura nu trebuie sa existe. Daca unii considera necesar sa injure Guvernul, foarte bine, sa-l injure. Daca altii ironizeaza altceva, foarte bine. Caragiale a facut cu ou si cu otet o epoca intreaga si abia acum descoperim cata dreptate avea.
De-a lungul timpului, oamenii s-au ofuscat din miriade de motive, care mai de care mai stupide. Dar asta nu-ti da dreptul sa scoti Kalashnikovul si sa-l impusti pe celalalt. Nu-ti place caricatura? Nu te uita. Te simti lezat? Da-i in judecata. Nu mai zic de faptul ca ceea ce inseamna „bun simt“ sau „ofensa“ poate varia de la un individ la altul, de la o societate la alta, de la o religie la alta sau de la o perioada istorica la alta.
Cum nu ai valori absolute la care sa te raportezi, nu poti ca stat sa ii aperi doar dreptul unui cetatean si sa il lasi pe celalalt in bataia vantului. Sau gloantelor. Pe romaneste: atata timp cat musulmanul are dreptul de a aduce in spatiul public idei de genul focurile Ghenei, cu Mahomed calare pe un armasar inaripat, pe care face o calatorie pana la Ierusalim, cu Profetul care a avut o sotie de 6 ani, dar a facut sex cu ea „abia“ la 9, sa te astepti ca astfel de idei sa fie criticate si chiar luate in deradere. In paranteza fie spus, asta e pedofilie si nu cred ca un musulman moderat de azi ar fi de acord cu violarea unei copile care ar putea fi a lui… La fel si cu serpii vorbitori din Biblie sau cu oamenii care au trait 900 de ani, concomitent cu dinozaurii, care n+au mai incaput pe Arca lui Noe sau ca Universul are doar 6.000 de ani.
Pentru ca, ajunsa in spatiul public, orice idee este la fel de criticabila ca oricare alta, chit ca este religie. Ce sfant pentru tine nu este pentru altul si tot asa. Putem da si exemple de „libertate inteleapta“, cand, in perioada comunista, daca nu vorbeai „intelept“ ajungeai la Canal… Orice credincios trebuie sa inteleaga ca ceea ce este sfant pentru el este sfant doar pentru el si nu si pentru altii. Si ca nu are niciun drept de a-i cenzura.
2- Presupunand ca o astfel de „libertate inteleapta“ ar exista, cine ar implementa-o? Statul? Asa cum sugereaza Plesu? Pai asa am ajunge direct in „1984“ de George Orwell. Nu ca n-am fi deja destul de aproape, dupa cum arata dezvaluirile lui Edward Snowden si Julian Assange. Pentru cine vrea sa se ilumineze, exista doua state in lumea asta unde statul filtreaza activ internetul, ca nimic sa nu treaca de cenzura. Vreti ca in Coreea de Nord sau in China?
3- Presupunand ca o astfel de „libertate inteleapta“ limitata ar putea fi lasata la latitudinea individului, ar iesi un haos planetar. Pentru ca odata ce scoti conceptul din Cutia Pandorei, toti vor face la fel. Ai admonestat un cocalar ca s-a bagat in fata la coada? Pai daca n-ai fost „intelept“, pac iti arde una peste bot, ca doar e „dreptul“ lui, ca l-ai lezat. Nu mai suntem in Evul Mediu sa isi faca fiecare dreptate cu sabia cum vor muschii lui. De aia avem sistem legal, justitie independenta si institutii ale statului care sa ne apere.
Imediat dupa atac, site-ul „Ortodoxia tinerilor“ scria ca „ Atentatul de la Paris e un rau ingaduit de Dumnezeu, pentru a pune stop unui rau și mai mare care era in curs. Franta cea deschizatoare de drumuri, Franta cea care prima l-a batjocorit pe Dumnezeu in Europa, sa se pocaiasca și sa-și aduca aminte de Dumnezeu“ si ca „ Daca Europa, și in mod special Franta, nu mai poate face diferenta intre barbat și femeie, intre familie și homosexualitate, atunci a slabit atat de mult incat nu mai poate face mare lucru pentru starea morala a cetatenilor ei“. Precum vedeti, este un alt gen de extremism, dar din partea cealalta a spectrului de indoctrinati.
Europa nu a trait 1.000 de ani de razboaie religioase degeaba si nu degeaba am ajuns la concluzia un stat laic reprezinta cel mai bine interesele tuturor cetatenilor sai. Acum ce sa facem? Aruncam tot progresul la cos? Ne intoarcem la Cruciade si Inchizitie? Nimeni de la Charlie Hebdo nu baga pe gat revista nici crestinilor, nici evreilor, nici musulmanilor. O cumpara numai cine dorea. La fel cum se cumpara si “Romania Mare” si “Playboy” sau orice altceva.
4- As dori sa vad cati din cei care spun ca victimele si-au provocat singure atacul renunta la bancurile cu politisti, cu blonde, cu olteni, cu moldoveni, cu regateni, cu unguri, cu rusi, cu Ponta, cu Ceausescu sau cu te miri ce. Altfel, este doar o ipocrizie. Atunci cand teroristii au zdrobit doua avioane in turnurile de la Wall Trade Center si au prabusit altul in Pentagon, tot de caricaturi mai era vorba? Sau in atentatele de la Madrid sau Londra? Dar la primul atentat, din 1992, din SUA? Atunci tot mortii erau de vina, inclusiv cand au murit compatrioti de-ai nostri?
La hindusi vaca este sfanta. Cum ar fi ca maine o haita de extremisti sa te astepte cu mitraliera la colt dupa ce ti-ai luat saorma de la Dristor?
5- Romanul are o vorba: „Mortul e de vina“. Acelasi fenomen vad ca se perpetueaza si acum. „Si-au batut caricaturistii aia joc de o religie, pai si-au facut-o cu mana lor“. Ma surprinde total neplacut acest gen de salbaticie. E ca si cum i-ai spune victimei unui viol ca ea e de vina, ca avea fusta prea scurta si sanii la vedere. Victima nu este niciodata vinovata, sa va fie clar!
Acest gen de mentalitate a dus la segregarea societatii indiene, cand paria erau ostracizati. Toata lumea are drepturi egale. Deocamdata nu vad sa se inghesuie lumea sa emigreze de prea mult bine in teritoriiile controlate de Statul Islamic in Siria si Irak sau in zonele detinute de Boko Haram in Nigeria…
6- Un alt argument folosit este ca „Occidentul incearca sa isi impuna propriile valori asupra Islamului“. Acesta este fals din doua puncte de vedere: in primul rand toti musulmanii din Europa sau America de Nord, fie nascuti, fie emigrati acolo, stiu foarte clar legile. Nu poti sa vii de la tine din Orientul Apropiat si sa pretinzi ca Franta sa respecte legile tale de acasa. Dupa cum nici atunci cand mergem in vizita la cineva nu intram incaltati si ne apucam sa facem mizerie, pe motiv ca la tine acasa e mizerie si asa esti obisnuit.
A doua parte a problemei este ca toate statele din lume, inclusiv cele musulmane, ortodoxe, budiste, laice sau de orice fel sunt semnatare ale Conventiei Drepturilor Omului.
Cum pot eu sa am vreun fel de respect pentru o religie in care ateii sunt condamnati la moarte sau la inchisoare pentru apostazie? Chiar in aceste zile a aparut o stire despre un student condamnat la trei ani de inchisoare in Egipt pentru ateism si un blogar condamnat in Arabia Saudita pentru „insulte aduse Islamului“ la 10 ani de inchisoare, 1.000 de lovituri de bici si o amenda de 266.000 de dolari.
Sau poate vreti sa stiti ca ateii risca pedeapsa cu moartea in 13 state din lume, toate islamice. Sau poate vreti sa stiti despre atrocitatile comise de ISIS impotriva yazidilor, o comunitate mica din Irak, pe motiv ca sunt satanisti.
Sau poate vreti sa stiti despre masacrul facut de Boko Haram in Nigeria, soldat cu peste 2.000 de morti… Sau poate vreti sa stiti despre modernul Dubai, unde o norvegianca a fost condamnata la 16 luni de inchisoare dupa ce a fost violata, pe motiv de sex in afara casniciei. Ce respect sa am eu cand drepturile femeii aproape ca nu exista?
Astora vreti voi sa le aparati drepturile? Ce, caricaturile alea ii afecteaza psihic si le scade eficienta la masacre? Pai poate vreti sa faceti o calatorie pe acolo si noi va retinem in Europa noastra „decadenta“…
7- Sigur, nu orice musulman e la fel, dupa cum nici toti crestinii sau ateii nu sunt asa. Generalizarea este cel mai mare pacat al sociologiei. Am prieteni care unii sunt credinciosi ortodocsi, altii care se declara teisti, dar urasc din toti rarunchii BOR si popimea ahtiata dupa bani.
Problema este ca sunt o gramada de citate in Coran care indeamna la lupta impotriva „infidelilor“, dupa cum si in crestinism a fost folosita povestea Sodomei si a Gomorei din Biblie pentru a argumenta ca „Dumnezeu uraste homosexualii“ si pentru a justifica discriminarea impotriva homosexualilor si lesbienelor din societate. Si, am vrea noi sa credem ca e altfel situatia, dar in continuare acestia sunt discriminati atat in Romania, cat si in Vest… La fel si sclavia practicata in SUA, era justificata tot cu citate din Biblie, iar efectele acestei perversiuni ideologice nici macar acum nu au trecut.
Civilizatia araba era lumina lumii in perioada Marelui Califat Arab al lui Harun Al Rashid, de la ei avem cifrele arabe (indiene), algebra sau astronomia. Dar nu cred ca e cineva care sa aprecieze epopeea “Shah Nameh” si din cauza asta sa justifice restul de excese din islam…
Hindusii au creat temple cu o arhitectura extraordinara, dar asta nu justifica in niciun fel „cultura violului“ dezvoltata de aceasta in India. Budismul este apreciat in intreaga lume, dar nimeni nu cred ca stie de Milarepa, unul dintre cei mai celebri yoghini si poeti tibetani a fost un criminal. La fel, mitologia shintoista, care spune ca zeita Amaterasu a scos din ocean mai intai Japonia la creearea lumii si ca imparatul este descendent din zei, ceea ce a dus la militarismul nipon din cel de-al Doilea Razboi Mondial pe principiul ca Japonia este „cea mai cea“. Sau putem vorbi despre Socrate, cel fortat sa bea otrava pentru ca „inventa“ noi zei, pe cand el vorbea de constiinta…
Nu mai departe de Romania noastra avem o experienta trista cu Garda de Fier, care punea in centru ortodoxia, si care a dus la masacre pe strada sau asasinarea lui Nicolae Iorga sau a primului-ministru de atunci I.G. Duca.
Religia e cauza multor nenorociri planetare si singura cheie de a extirpa acest cancer este Educatia. Asa cum exista crestini educati care ignora pasajele criminale din Biblie, pentru ca stiu ca nu sunt aplicabile in lumea de azi, la fel exista si musulmani moderati, care ignora apelurile la Jihad pentru ca si ei vor sa traiasca intr-o lume pasnica.
8- Ceea ce ne aduce urmatorul punct. Pe langa celulele teroriste din intreaga lume, exista foarte multi musulmani care se bucura sau chiar aclama ca atentatele din Franta au avut loc. Chiar in Franta, tineri maghrebieni se strambau in spatele reporterilor si ii „mitraliau“ din gesturi cand jurnalistii transmiteau stiri de la fata locului. Asta le tradeaza total atitudinea. Si daca asta se intampla in Franta, imaginati-va ce se intampla in statele majoritar musulmane.
Eu ma astept ca musulmanii moderati sa preia puterea in aceste state si sa dea un exemplu intregii lumi eliminand prevederile din legislatie care condamna ateii, sau pe cele privitoare la bataia cu pietre aplicata pentru adulter. Si tineti minte, cand zic adulter, asta inseamna inclusiv sa te casatoresti fara voia parintilor cu cine vrei tu…
Si ma refer inclusiv la cazuri de genul unui lider religios din Arabia Saudita care a emis o fatwa impotriva oamenilor de zapada. Sau de „moderata“ Malaezie, unde liderii religiosi emit gramezi de astfel de fatwa impotriva muzicii rock, a cateilor de companie, a Valentine’s Day, a mersului la mall sau a statului pe Instagram. Pai nu merita astia o caricatura?
Atentie, astfel de lucruri au loc in state considerate „moderate“, nu in Iran sau pe teritoriile Statului Islamic sau a Boko Haram…
9- Nu este indeajuns sa condamni atacurile din Franta asa, din varful turnului de cristal, si mai departe sa nu faci nimic. Asta e egal cu zero. M-am saturat sa vad cum diverse state condamna atacurile, dar nu schimba nimic in propria tara. Gen Arabia Saudita. Nu de alta, dar acelasi fenomen incepe sa se propage si la noi, a se vedea cum BOR a facut campanie pe fata pentru Victor Ponta la alegerile prezidentiale si impotriva lui Klaus Iohannis, pe motiv ca nu era ortodox. Exemplele pot continua la nesfarsit cu liderii Bisericii, care indeamna la cumpatare, si in acelasi timp se afiseaza cu limuzine care mai de care mai scumpe. Respectul fata de o religie nu inseamna frica de religie, teroarea ca poate vine maine unul si te mitraliaza… Ce propun CTP, Cristoiu si Plesu este un fel de eufemism pentru “ciocu’ mic”.
10- De ce nu invata nimeni din istorie? Atunci cand ii dai unui extremist de orice fel o concesie cat de mica, va considera ca are un avantaj moral si va continua pana isi va atinge telul. La fel au facut romanii, cand au incredintat apararea Romei unui barbar si Roma a cazut. La fel au facut europenii inainte de cel de-al Doilea Razboi Mondial, cand i-au dat lui Hitler tot ce a cerut, respectiv anexarea regiunii Sudete din Cehoslovacia, sperand ca se va potoli. Nu s-a potolit, stim cu totii ce a urmat. La fel, liderii europeni au dormit in papuci cand Vladimir Putin anexa Crimeea si nu s-a oprit aici, trecand si la estul Ucrainei, cu regiunile Donetk si Lugansk. Abia tarziu s-au trezit si au impus niste sanctiuni anemice contra Rusiei…
Acum vad ca sunt multi confortabili care prefera sa-si cedeze putin din libertate ca poate-poate islamistii vor fi fericiti. Din punct de vedere strategic este o greseala majora. Orice mica retragere europeana in fata violentei nu este vazuta decat drept o mare victorie in lumea extremismului. Nu credeam sa ajung sa fiu de acord cu Putin la ceva, dar aici are dreptate: Europa este la „amurgul vremurilor“ din cauza de prea mult „political correct“.
In timp ce Bizantul cadea, aia stateau si discutau despre sexul ingerilor. Liderii europeni trebuie sa scoata tartacutele din nisip caci ascunderea problemei sub pres nu rezolva niciodata problema, ci doar o agraveaza. Aici avem nevoie de un nou Ronald Reagan sau o noua Margaret Thatcher…
In concluzie, atata timp cat religiile sau politicienii au dreptul sa aduca orice in spatiul public, atunci si ceilalti au dreptul sa aduca orice. Intre unul care ii satirizeaza si unul care inchide atei doar pentru ca exista sau omoara in numele religiei, intotdeauna il aleg pe primul, oricat de dubios ar fi umorul lui…
Etichete: Arabia Saudita, atei, Boko Haram, bor, cenzura, crestinism, drepturile omului, fatwa, Isis, Islam, libertate de expresie, Malaezia, recomandari, recomandari Mass-media, religie, satira, yazidism