Incalzirea globala ajuta Groenlanda in obtinerea independentei

Scris de

Groenlanda spera ca boom-ul manifestat in domeniul marfurilor in ultimii ani o va ajuta sa obtina independenta fata de Danemarca.

Insula arctica a devenit foarte atragatoare pentru companiile petroliere dupa ce pretul titeiului a ajuns la 120 de dolari barilul iar forarile in Golful Mexic au devenit mai stricte. Apele din jurul Groenlandei ar putea detine 48 de miliarde de barili echivalent petrol (bep), dublu fata de rezervele SUA, potrivit Institutului Geologic American.

Petrolul, un magnet

“Exista o credinta puternica ca ne putem elibera de dominatia politica si economica a Danemarcei”, a declarat premierul Kuupik Kleist, 53 de ani, intr-un interviu din capitala Nuuk.
Groenlanda a primit 17 oferte din partea a 12 companii petroliere pentru a explora zona Baffin, inclusiv Exxon si Shell. Cairn Energy, o companie din Scotia, investeste 1 miliard de dolari in explorare.

Minerale si metale

Interesul pentru titei a adus cu sine si pe cel pentru exploatarea de metale sau chiar diamante. London Mining Plc, care vrea sa devina unul din primii producatori mondiali de minereu de fier, investeste si ea 2 miliarde de dolari in proiectul Isua, de la nord de Nuuk. Statul a dat 40 de licente minerale anul trecut, ajungand la un total de 120 si spera sa angajeze 1.000 de oameni in domeniu in urmatorii 10 ani.

In 2000 tara avea 5 vaci

Kleist spune ca insula vrea sa creasca vaci. In anul 2000 Groenlanda avea 5 vaci, dupa care in 2008 s-a ajuns la 49, potrivit statisticilor oficiale. In acelasi timp avea 20.000 de oi in 2008. Jumatate din exporturile sale provin din creveti.
Totusi, in timp ce insula a primit autonomie in 1979 si o mai mare libertate in 2009, inca este dependenta de Danemarca, care ii furnizeaza anual o subventie de 674 milioane de dolari, sau 30% din produsul intern brut. Suma echivaleaza cu 12.000 de dolari pe fiecare persoana.

Erik cel Rosu

Legaturile dintre cele doua tari dateaza de acum 1.000 de ani, cand in 982 liderul viking Erik cel Rosu a plecat in Groenlanda, dupa ce a fost izgonit din Islanda pentru crima. Ulterior Danemarca a colonizat insula acum 300 de ani.
Iar incalzirea globala ajuta Groenlanda in perspectivele sale economice, deoarece scaderea ghetii face mai accesibile tarmurile sale. Din 1980 cresterea temperaturii in Arctica a fost de doua ori mai mare decat in restul lumii si pana in 2050 vara Oceanul Arctic va fi lipsit de gheturi.

Sursa: Bloomberg
Sursa foto: www.scenicreflections.com

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

EscapeReality Escape Rooms

Lasa un comentariu

Va rugam sa comentati la subiect si sa nu ii jigniti pe ceilalti interlocutori. In caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Va multumim.