Serbia, la un pas mai aproape de UE
Scris de Emilia Bucur
Guvernele tarilor membre ale UE au discutat alaturi de Comisia Europeana impulsul Belgradului de a se alatura Uniunii. Acesta este vazut ca o noua etapa in consolidarea relatiilor diplomatice, economice si politice.
Republica Serbia si-a depus candidatura pentru a deveni stat membru in decembrie 2009, dar negocierile de aderare nu au inceput inca. Negocierile au fost ingreunate si de decizia Belgradului de a nu recunoaste independenta Kosovo declarata in 2008 si intreruperea negocierilor internationale. Tratativele au fost reluate insa luna trecuta, ceea ce reprezinta un pas in plus pentru ameliorarea relatiilor Pristina- Belgrad.
Printre conditiile esentiale pe care le are de indeplinit Serbia ca sa devina in viitor membru al UE este cooperarea cu Tribunalul international de crime de razboi de la Haga. Serbia ar trebui sa urgenteze prinderea celor doi fosti actori- cheie ai regimului Slobodan Miloșevici, generalul Ratko Mladic si fostul lider de origine croata Goran Hadzic. Conform Comisarului pentru Extindere, Stefan Fuele, Serbia a inregistrat progrese considerabile in ultima vreme in toate domeniile. Vice prim- ministrul guvernului sarb a afirmat ca arestarea celor doi este pe lista de prioritati a guvernarii pentru stabilirea echilibrului in regiune, chiar si fara insistentele structurilor UE.
Etichete: Belgrad, Comisia Europeana, extern, kosovo, negocieri, Serbia, stiri, UE




















