15 semne ca un adult sufera de ADHD

Scris de

Deficitul de atentie (ADHD) este o tulburare ce ii poate afecta si pe adulti, desi este cel mai des intalnita la copii si adolescenti. Adultii cu ADHD nu au venituri foarte mari, sunt mai expusi pericolului unor accidente si pot abuza de anumite substante, spune profesorul de psihiatrie Martin W. Wetzel, de la Universitatea din Nebraska.

Iata care sunt cele 15 semne pe baza carora un adult isi poate da seama ca sufera de ADHD:

Nelinistea

Daca tinerii cu ADHD sunt mult prea energici, adultii sunt nelinistiti sau iritati. “La adulti nu apar semne evidente ca nevoia de a alerga sau a sari. Hiperactivitatea se manifesta la ei intr-o forma mult mai subtila, ca neliniste, agitatie“, spune psihologul Colette de Marneffe.

Aveti un copil cu ADHD

Aceasta tulburare de comportament poate avea o componenta genetica. Daca un membru al familiei sufera de ADHD exista sanse de 25-35% ca si o alta ruda sa aiba deficit de atentie, potrivit reprezentantilor Attention Deficit Disorder Association. Cand un copil este diagnosticat cu ADHD, unii adulti din familie isi pot da seama ca au manifestat aceleasi simptome in copilarie si ca au avut tulburarea fara sa fie constienti de acest lucru.

Aveti probleme in relatiile cu ceilalti

Implicarea intr-o noua relatie poate fi un motiv de fericire, dar lucrurile se pot schimba in timp. “Adesea, adultilor cu ADHD le este greu sa suporte schimbarea. Conflictele tind sa apara cand o relatie devine stabila si intra intr-o anumita rutina”, spune Colette de Marneffe.
Faptul ca adultii cu ADHD nu se pot concentra si sunt neatenti, afecteaza relatiile cu familia si prietenii care pot cataloga atitudinea lor ca egoista, adauga dr. Wetzel.

Fumatul

Aproximativ 40% dintre adultii cu ADHD fumeaza. “Nicotina influenteaza simptomele. Nu este iesit din comun ca unii pacienti sa vina la medic dupa ce se lasa de fumat, pentru ca in aceasta situatie incep sa apara problemele de concentrare” afirma dr. Wetzel. In plus, exista o probabilitate mare ca adultii cu tulburari de atentie sa consume alcool sau droguri incepand cu varste fragede.

Ati avut probleme la scoala in copilarie

Adultii cu ADHD manifesta simptome specifice inca din copilarie. Astfel, elevi fiind, acestora le era greu sa stea linistiti, sa fie atenti la explicatiile profesorilor sau sa se concentreze asupra temelor. “Pacientii adulti vor spune intotdeauna ca la scoala munceau de de doua ori mai mult decat colegii lor si obtineau pe jumatate din rezultatele celorlalti”, explica dr. Wetzel.

Obisnuiti sa amanati diverse activitati

“Foarte multi pacienti se declara regele/regina amanarilor. De altfel acest lucru este logic, pentru ca persoanele cu ADHD reusesc sa se concentreze doar atunci cand sunt agitate sau sub presiune”, spune dr. Wetzel.

Va plac lucrurile periculoase

Adultii cu deficit de atentie sunt atrasi de activitati care sa ii stimuleze. Astfel, ei se pot expune la unele riscuri, cum sunt condusul cu viteza, jocurile de noroc sau aventurile extraconjugale. Solutia ar fi ca ei sa isi canalizeze dorinta de senzatii tari inspre activitati care nu le pericliteaza viata profesionala sau de familie, crede Colette de Marneffe.

Pierdeti lucrurile personale

Adeseori persoanele cu ADHD uita unde pun diverse lucruri. Astfel, pierderea cheilor, a portofelului sau a telefonului mobil fac parte din rutina vietii lor. “Daca ti-ai lasat cheile undeva si nu ai fost atent creierul nu va inregistra amintirea respectiva. Este ca si cum acea actiune nu s-a intamplat.”, explica dr. Wetzel

Aveti probleme la serviciu

Adultilor diagnosticati cu ADHD le este foarte greu sa indeplineasca sarcinile neplacute de la serviciu. Job-urile care implica rutina nu sunt o alegere buna pentru aceste persoane. Mai potrivit pentru ele ar fi sa aleaga meserii in care sa se implice cu placere, sa le ofere satisfactii si sa ii fereasca de monotonie.

Aveti un temperament aprig

Accesele de furie sau frustrare de moment, care imediat dupa aceea dispar ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic, sunt un semn ca persoana respectiva poate suferi de ADHD. “Acest tip de iritabilitate poate fi si o simptoma a tulburarilor bipolare, de aceea multi pacienti cu ADHD nu sunt diagnosticati corect”, spune dr. Wetzel.

Va este greu sa va indepliniti responsabilitatile

Dificultatea in indeplinirea unor sarcini se numara printre simptomele specifice deficitului de atentie. Pacientii cu ADHD care sunt in acelasi timp persoane de succes sunt de obicei oameni de afaceri care recunosc aceasta problema si au in echipa lor oameni care sunt atenti la detalii, se ocupa de terminarea rapoartelor si gestioneaza indeplinirea tuturor sarcinilor.

Impulsivitatea

Faptul ca spuneti orice va trece prin minte fara sa va ganditi la consecinte poate fi un simptom de ADHD. A actiona sub impuls fara a chibzui lucrurile, ca parasirea brusca a locului de munca, poate cauza probleme in familie, dar si in relatiile cu colegii.

Nu va puteti relaxa

Calmitatea sau linistea sunt stari dificil de atins pentru adultii cu ADHD, care sunt preocupati de o multime de alte probleme. Dr. Wetzel spune ca multe dintre aceste persoane sustin ca le este imposibil sa stea sa mediteze.

Vi se distrage foarte usor atentia

Pentru cei care sufera de ADHD, faptul ca nu se pot concentra este o problema reala. Lucruri banale, ca zgomotele de afara sau visatul cu ochii deschisi, le distrag foarte usor atentia.

Lipsa de organizare

Persoanelor care sufera de ADHD le este foarte greu sa se organizeze. O solutie la aceasta problema este incercarea de a rezolva fiecare sarcina pas cu pas.

Autor: Madalina Stanciu

Sursa: Huffington Post
Sursa foto: Hpathy

Etichete: , , , , , , , , , , ,

EscapeReality Escape Rooms

Lasa un comentariu

Va rugam sa comentati la subiect si sa nu ii jigniti pe ceilalti interlocutori. In caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Va multumim.