AFP: Romania cu un pas in fata SUA in lupta impotriva junk food
Scris de Adrian Popa
Presa straina relateaza ca Romania, un stat mic, este cu un pas inainte in fata SUA in ceea ce priveste lupta impotriva obezitatii. Tara noastra, relateaza agentia de stiri AFP, ar putea fi unul dintre primele state care impune o taxa pe alimentele care se vand in magazinele fast food. Propunerea vine din partea guvernului si ar putea fi aplicata incepand de luna viitoare. Potrivit datelor Ministerului Sanatatii, unul din doi romani adulti este supraponderal.
“Nu putem sta fara sa facem nimic”, a declarat secretarul de stat in Ministerul Sanatatii, Adrian Streinu-Cercel. Acesta a adaugat ca “romanii trebuie reeducati pentru a invata sa manance sanatos”.
Potrivit Euromonitor, MacDonalds este liderul pietei de fast food din Romania, fiind foarte popular pe piata locala. Taxa din tara noastra va fi una dintre cele mai cuprinzatoare. Daca Danemarca taxeaza numai ciocolata sau bauturile bogate in zahar, in Romania vor fi taxate si alimentele bogate in grasimi sari sau alti aditivi.
Un alt stat care doreste impunerea unei taxe pe toate alimentele junk food, incepand cu 2011, este Taiwanul. Franta a avut o tentativa in 2008, dar aceasta a esuat in cele din urma.
Bucurestiul spera sa atraga la bugetul de stat, de pe urma taxei, un miliard de euro pe an. Reprezentantii industriei fast food spun ca Romania impune deja prea multe taxe si acuza guvernul ca a venit cu aceasta solutie fara sa-i consulte. Ei avertizeaza ca vor creste preturile pentru a nu iesi din afaceri.