Iisus, vreau sa fiu ca tine! Cu toate astea, fetelor, la multi ani!

Scris de

MartisorIn fiecare an ma apuca un sentiment care nu are de-a face nimic cu piosenia, ba dimpotriva. E o data pe an, nu e de Paste sau de Craciun, nici macar atunci cand se aduc diverse moaste de sfinti ca sa se buluceasca tot credinciosul.

Saptamana de dinainte de 1 martie e vinovata, si nu pentru ca ma gandesc infricosat c-o sa se duca tot bugetul pe flori si martisoare, ci pentru ca oriunde as incerca sa ajung, am drumul blocat de baricade formate in puncte strategice de vanzatori care reusesc sa imi epuizeze stocul aproape nelimitat de rabdare.

Si am doua solutii, ori sa transform apa in vin si sa uit de ce vad in jur, ori sa nu mai rezist imboldului de a inainta printre tarabe rasturnandu-le. Oare ce varianta ar fi ales Iisus daca ar fi trait in Bucuresti? Nu e chiar “templul tatalui”, dar nici Sodoma.

De ce nu poate sa fie si comertul nostru stradal unul civilizat? De ce trebuie sa fie o invalmaseala scoasa din teoria haosului? De ce nu face politia controale permanente, iar putinele organe prezente la fata locului stau de vorba amical cu toti dubiosii? De ce trei sferturi dintre cei care vand martisoare si flori nu au autorizatii, arata de parca ti-ar da in cap, iar martisoarele lor sunt niste fire legate de tinichele hidoase? Si mai ales, de ce lumea incurajeaza acest fenomen cumparand sau stand cu orele ca sa se uite ca la urs, in loc sa intre in magazine mai mult sau mai putin “specializate”?

Ma mai intreb, dintre toti cei care fac cadou martisoare, cati au idee de ce fac asta, de unde provine obiceiul, si cati o fac pur si simplu ca sa urmeze turma. Variante sunt mai multe, ca-n basme, cu baba dochia sau cu zmeul cel rau care a rapit soarele, cu luptele dintre bine si rau, pace si razboi, viata si moarte, si pe teritoriul Romaniei arheologii au gasit amulete vechi de peste 8000 de ani, asemanatoare cu martisoarele. Insa am ajuns sa serbam venirea primaverii ca pe un prilej de circ, si s-a dus pe apa sambetei orice urma de traditie.

Cu speranta ca “primavara va veni” in cele din urma, sa le transmitem tuturor fetelor/femeilor/doamnelor/domnisoarelor/mamelor/surorilor/fiicelor/sotiilor/amantelor (si de ce nu, in cazul dubiosilor martisoristi, pirandelor/panaramelor) un sincer “La multi ani“.

Sursa: Renne
Sursa foto: Renne

Etichete: , , , ,

EscapeReality Escape Rooms

Lasa un comentariu

Va rugam sa comentati la subiect si sa nu ii jigniti pe ceilalti interlocutori. In caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Va multumim.