Coranul, plin de erori stiintifice
Scris de Daniel Ionascu
Alah ii provoaca pe oameni sa gaseasca contradictii in Coran, argument pentru a arata divinitatea operei inspirata de Dumnezeu si transmisa prin arhangehelul Gabriel. „Oare nu cugeta ei la Coran? Daca ar fi el de la altcineva decât de la Allah, ar gasi în el multe nepotriviri!” Sura Muierilor 4:82 Unii au reusit.
Coranul afirma ca Iisus este Mesia apoi o neaga, ziua lui Alah are cand 1.000, cand 50.000 de ani, lumea a fost creata intr-un numar diferit de zile de la un pasaj la altul, in alte locuri Mahomed face confuzie intre Maria mama lui Iisus si Miriam, sora lui Aaron si Moise, care traise cu 1200-1400 de ani inainte. Pe anumite locuri se gaseste, cand un creator, cand mai multi. In plus, arheologia a aratat ca Alah, numele lui Dumnezeu din Coran, este un zeu pre-musulman din Arabia, mai precis cel al Lunii. De aici si semiluna de pe moschei. Toate astea se regasesc in Coran.
Astronomia, total in afara descoperirilor
De exemplu, Pamantul ar fi plat iar Soarele si Luna s-ar roti in jurul lui. In plus ar exista 7 ceruri. Hadit Qudsi 35 precizeaza ca „Domnul nostru coboara in fiecare noapte pe cerul pamantului unde ramane pana la sfarsitul celei de a treia parti a noptii si El spune: Cine imi spune o rugaciune la care as putea sa ii raspuns? Cine imi cere ceva caruia ii pot da? Cine imi cere iertare si eu ii pot iarta?” Deci Alah sta atarnat in atmosfera in fiecare noapte iar ca aceeasi ora sa fie peste tot inseamna nu se poate decat daca Terra e plata. In plus Coranul descrie forma in cuvintele Madda, Madadnaha, Firsasha, Mahdan, Farashnaha, Bisata, Mihada, Dahaha, Tahaha si Sutehat. Toate inseamna plat. Faptul ca se cere credinciosilor sa se roage spre Mecca este o alta dovada. Daca ai fi in Pacific, spre Mecca inseamna pozitionare catre centrul Pamantului. Expresia nu are sens decat daca Pamantul e conceput plat. Intr-un alt loc, Alah cere oamenilor sa posteasca cand este deajunsa lumina ca oamenii sa vada lucruri. Daca ar trai la Polul Nord sau Sudul, musulmanii ar muri de foame vara. In plus, cosmosul e prezent sub forma a 7 ceruri, reminiscenta a 7 planete cunoscute in antichitate de oameni (Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn) plus Soarele si Luna.
Nici la geografie nu sta prea bine Profetul
Cea mai indepartata moschee, unde Gabriel l-a dus intr-o noapte pe Mahomed de la Mecca in zbor s-ar afla la Ierusalim. Insa, cand arabii au cucerit orasul, Templul lui Solomon era gol. Domul Pietrei de la Ierusalim a inceput sa fie construit la 53 de ani de la moartea Profetului.
Biologia si medicina sunt alte locuri unde Coranul greseste flagrant
Omul este creat ba din lut, ba din apa, ba din sange. Credinta este mostenita de la Aristotel care credea gresit ca, oamenii isi au originea din actiunea spermei asupra sangelui menstrual. Coranul mai descrie 4 stadii, care se potrivesc exact cu descrierea dezvoltarii embrionului uman ale lui Galen, dovedita eronata de stiinta moderna. De altfel, medicina mai da o palma in cazul tratarii bolilor psihice… care sunt rezolvate cu … rugaciuni si palme. Oasele nu apar inainte muschilor, asa cum spune Mahomed.
Omul este creat ba din lut, ba din apa sau sange
„Si apoi din picatura, am facut un cheag de sânge si din aceasta ingramadire am creat osul, si am imbracat osul in carne si astfel am facut o alta creatie. Binecuvântat fie Dumnezeu, Cel mai bun creator!” (23/14)
„El este Cel ce l-a creat pe om din apa, iar apoi i-a facut inrudire si incuscrire. Domnul sau asupra tuturor are putere.” (25/54) „Dintre semnele Sale: El v-a creat din tarâna, si iata-va oameni ce va raspânditi (pe pamânt)” (30/20)
Desigur, din cheagul de sange nu creste nimic. Aristotel credea gresit ca, oamenii isi au originea din actiunea spermei asupra sangelui menstrual, care este o presupunere absolut incorecta. Coranul mai descrie 4 stadii, care se potrivesc exact cu descrierea dezvoltarii embrionului uman ale lui Galen, ddovedita gresita de stiinta moderna.
Ziua lui Alah are cand 1.000 cand 50.000 de ani
„Ei iti cer sa vina osânda degraba. Dumnezeu nu-si calca fagaduiala, insa o singura zi, la Dumnezeu, este cât o mie de ani, dupa cum numarati voi” (22/47)
„Pe care ingerii si Duhul le urca catre El intr-o zi cât cincizeci de mii de ani.
Asadar care este? Este ziua lui Allah egala cu 1000 de ani sau 50 000 de ani?” (70/4)
Lumea a fost creata 6, 7 sau 8 zile
Domnul nostru este Dumnezeu. El a creat cerurile si pamântul in sase zile, apoi s-a asezat pe Tron… (7/54)
„Spune: “Cum Il tagaduiti pe Cel ce a creat pamântul in doua zile? Cum Ii faceti Lui semeni? Acesta este Domnul lumilor!”” (41/9)
„El a facut muntii semeti deasupra lui. El l-a binecuvântat. El a rânduit hrana in patru zile pentru cei care cer, deopotriva.” (41/10)
Confuzie intre Marii
In cateva locuri Coranul confunda pe Maria, mama lui Iisus, (Miriam in ebraica) cu Miriam sora lui Aron si Moise, si fiica lui Amram care este situata in timp la 1400 de ani in trecut. „Ea se intoarce la ai sai purtându-l in brate. Ei spusera: “O, Maria! Ai facut ceva neobisnuit! O, sora a lui Aaron! Tatal tau nu a fost un om rau si mama ta nu a fost o târfa.”” (19/27-28) „Si Maria, fiica lui Imran, care si-a pazit fecioria! Noi am suflat din duhul Nostru asupra ei si ea a marturisit drept adevarate spusele si Cartile Domnului sau. Ea a fost dintre cei devotati” (66/12).
Mai multe contradictii aici.


Comentarii (53)
Cata liniste si pace ar fi fost in lumea noastra nebuna…daca exista imperiul binelui in timpul destrabalatului talhar Mahomed, impostorul pedofil arab plagiatorul Bibliei iudeo-crestine si intemeietor al terorismului islamic, care ar fi avut soarta lui Bin Laden… scutind asfel omenirea de atata nebunie, crime si suferinte de-a lungul secolelor pana-n zilele noastre, generate de aceasta ideologie criminala, extremista, acest adevarat cancer al creierului uman numit islam…”Religia” urii si supunerii inventata de teroristul Anticrist arab, care prin inventia sa diabolica[quranus] a stopat raspandirea crestinismului in orientul mijlociu, dupa ce-a decretat razboiul “sfant” contra “necredinciosilor”… instituind de fapt, printr-o groaznica teroare[violuri, crime, talharii] primul stat islamic[satanic!] din lume in peninsula inapoiatilor beduini arabi…
Care ar fi imperiul binelui ce s-a destramat in timpul lui Mahomed? Nu de alta, dar Bizantul exista bine-mersi, singurul imperiu care s-a destramat in jurul datei mortii Profetului este Imperiul Sassanid.
Care a fost distrus fix de catre fortele militare arabe. E adevarat, cultura persana este extraordinara, iar pentru “Shah Nameh” pur si simplu nu exista cuvinte dar religia acestuia nu il facea deloc sa fie un “imperiu al binelui”, chiar daca ei venerau Binele (Ahura Mazda). In fapt, religia persilor din acele vremuri era un fel de semi-monoteism cu aparitii politeiste dese si legende combinate.
Te faci ca nu intelegi ce spun,sau chiar nu pricepi nimic din istorie…imperiul roman a cazut in 476,iar Bizantul care a mai rezistat aproape 1000 de ani,a fost lovit din toate directiile,neajungand vreodata la fel de puternic precum Roma antica…iar cat despre “fortele militare” arabe…las-o mai usor frate,era vorba doar despre niste inapoiati beduini din peninsula arabica,fara nicio tehnica militara decat fanatismul islamic,care au fost indobitociti de catre inventia diabolica a acelui smintit depravat talhar pedofil arab…”profetul’ terorismului islamic,care le spunea in versetele satanice[quranus]ca daca mor ucigand pentru Allah[Zeul Lunii in mitologia primitivilor arabi preislamici!]ajung in paradisul Satanei…unde se destrabaleaza cu 72 de virgine focoase…cucerind asfel in numele lui Scaraoschi un vast teritoriu,incepand din orientul mijlociu,tot nordul Africii,iar in 711 au invadat Europa,cucerind Spania,insa din fericire pentru civilizatia umana,dupa ce-au trecut Pirineii au fost respinsi de catre francezi,iar spaniolilor le-au trebuit peste 700 de ani sa-i expulzeze definitiv din tara lor pe acei inapoiati fanatici arabi,care doreau sa cucereasca intreaga lume in numele lui Satan[Allah].