Cum s-a rugat un ghiaur sa ploua
Scris de Daniel Ionascu
E sambata si cald. Dupa 40 de minute de mers trecem si noi, in sfarsit, de intrarea in zona circuitului de Formula 1, aflat in partea asiatica a Istanbulului. Ce bine ca suntem cu microbuzul si avem rezervare! Pentru ca altfel ar fi trebuit sa facem 3 kilometri pe jos pana la intrarea la standuri.
Tribunele galben-albastre iti apar in fata ca o promisiune de spectacol. Nu e decat 11:00 si deja sunt aproape pline. Ne foim pe la geamuri ca sa apucam sa vedem prima masina de Formula 1 din viata. “De aici ar trebui sa auzim daca e vreo masina pe circuit”, ne avertizeaza cineva. Nici nu termina bine fraza ca pielea ti se face de gaina: un bolid anonim tocmai trecuse prin dreptul nostru. Te dai jos tremurand. Aproape te impiedici din graba de a intra. Trebuie sa trecem de un filtru ca la aeroport. Scoti cat mai rapid tot ce ai prin buzunare si treci. Iei rapid totul inapoi si te pui pe fotografiat. E sesiunea de antrenamente libere. Nebunie. Si surzenie. Stai sa fotografiezi rachetele pe patru roti cum vin pe circuit si altele cum tocmai ies de la boxe. Sunetul e demential de frumos, poezia motorului e scrisa de cei 10.000 de decibeli cu rima alba si autor necunoscut. Nici nu bagi de seama lacrima din coltul ochiului. E de fericire.
Trebuie sa mergem printr-un tunel care trece peste circuit pentru a ajunge la zona noastra. Sunetul e atat de tare in jurul tau incat nu-l mai “auzi” iar masinile le simti cu picioarele. Cu talpile. Vibratiile iti intra in corp intr-o simfonie de senzatii care te furnica.
Ziua cea Mare
Suntem fiecare cu cate cinci zorzoane pe noi: cartele magnetice cu care sa trecem dintr-o zona in alta a paddock-ului, un card cu numarul fiecaruia iar pe mana alte doua chestiute: o bratara-card de 2 giga in care sa-ti iei poze si o banda aurie de membru al clubului Ferrari. Massa s-a calificat inaintea lui Alonso dar primele pozitii sunt o afacere in doi, Red Bull – McLaren.
Inainte ca hergheliile putere sa isi faca de cap prin tarc ni se permite un ultim deliciu: mergem la boxe. Iarasi trecem de doua filtre ca pe aeroport, unde fiecare isi trece cartelele si e inregistrat automat. Mergem printr-un tunel stramt. Primul lucru il vedem sunt seturile de cauciucuri ale fiecaruia dintre pilotii Ferrari: Fernando Alonso si Felipe Massa. Sunt tinute in saci speciali care le incalzesc. Cu aceasta ocazie invatam ca “sinistro”, inseamna, de fapt, stanga in italiana. Dam coltul. Fiecare pilot isi are cabina unde se “imbraca” diva sa, masina. Si o echipa de argati care trebaluiesc si regleaza pinioane si suruburi. Inainte de cursa masinile sunt spalate pentru a straluci mai frumos si pentru a se vedea reclamele de pe ele. Facem poze langa ele. Dar netulburatele furnicute ii dau inainte cu treaba. Mai e doar o ora pana la cursa si totul trebuie sa fie la micron. Dau cu un gaz special pe botul bolizilor. Moment din care nu mai avem voie sa stam langa ele si sa facem poze. Se pune o linie rosie de demarcatie. Fugim spre locatia noastra.
Motor! Sunet! Actiune!
Start. Cel mai important moment al cursei. Motorul fiecarei masini a fost pornit din urma cu jumatate de ora si accelerat treptat. Altfel explodeaza. Bolizii sunt pe grila. Incep sa gajaie. Intai in surdina apoi din ce in ce mai tare. Fiecare pornire si ambalare o simti in stomac. Dupa care suna ca o escadrila de bombardiere B-52. Se sta cu doape speciale in urechi. Verde! Tribuna tremura iar masinile dispar la colt intr-o clipita. La cei aproape 400 km/h prinsi pe linia dreapta din fata noastra, vederea periferica a pilotilor e afectata.
Multi prefera sa vada cursa inauntru, la aer conditionat si monitoare cat peretele. Ca daca stai afara bolizii trec pe langa tine doar o data la un minut jumatate si nu stii care pe care a depasit decat daca vezi in linia ta dreapta.
La un moment dat, Sebastian Vettel incearca sa isi depaseasca coechipierul Marc Webber pentru a ajunge pe locul intai. Are trasa exterioara si forteaza. Masinile isi ating rotile: Vettel abandoneaza iar turul urmator Webber intra sa schimbe botul masinii. Raman la conducere britanicii Lewis Hamilton si Jenson Button, ambii fosti campioni mondiali. Ambii de la echipa britanica McLaren. La acelasi viraj, Button incearca si el sa treaca in fata. Dar e mai atent si dupa ce nu reuseste se multumeste cu locul al doilea. Mai bine ceva puncte decat nimic. Sangele clocoteste: Bruno Senna, de la Lotus, depaseste pe cineva in coada clasamantului. Nu e mult dar ma bucura ca exista zvacnire in vene si numele Senna nu e uitat. Cine stie, poate peste 5 ani il vom vedea campion. Mai departe Pedro de la Rosa de la BMW are un duel prelungit din care iese castigator. Sufletul nostru de ghiaur se roaga sa ploua. Sistemele anunta din 5 in 5 minute ca o sa ploua. Abia asteptam rotirea vulturilor la boxe. Michael Schumacher ar fi avantajat. Deocamdata sta bine pe 4 cu Mercedesul sau. Dar zeii nu vor… Cad cativa stropi care uda putin circuitul. Suportam stoici afara. La sfarsit si Alonso isi face numarul si are un duel prelungit roata la roata cu rusul Petrov de la Renault. Deznodamantul: Renault-ul intra la boxe avariat cu un tur sau doua inainte de final.
Steagul alb-negru flutura si inginerii McLaren se reped sa-i felicite pe piloti pentru dubla. Cateva mii de oameni sar din tribune pe circuit pentru festivitate de premiere. Am obosit si am in urechi numai sunetul masinilor.
Nah, ca te-am facut Miki Alexandrescu!
Etichete: auto, BMW, Bruno Senna, exclusiv, extern, Felipe Massa, Fernando Alonso, Ferrari, Formula 1, Istanbul, Jenson Button, Lewis Hamilton, Lotus, Marc Webber, McLaren, Mercedes, Michael Schumacher, Pedro de la Rosa, Red Bull, Renault, reportaje, Sebastian Vettel, stiri, Turcia, video
