Cum si-a petrecut George Bush atentatele de la 9/11
Scris de Alexandra Badita
In ziua cand America a scris cu sange pagini de istorie, presedintele Statelor Unite de la acea vreme, George W. Bush a fost nevoit sa isi pastreze calmul si ratiunea pentru a putea depasi momentele dificile. Exista chiar teorii care il invinuiesc de faptul ca el stia deja de atacurile care urmau sa aiba loc.
Intr-un interviu acordat in exclusivitate pentru National Geographic, fostul lider al Statelor Unite rememoreaza intamplarile petrecute la 11 septembrie 2001, vazute prin prisma presedintelui Bush, dar mai ales prin ochii omului Bush.
Prima reactie
Pe 11 septembrie, acum zece ani, Bush se afla in Florida. Isi aminteste cum si-a inceput ziua cu o tura de jogging printr-un parc, dis-de-dimineata, sub privirile curioase ale trecatorilor. “Nu stiam ca aceasta este ziua care urma sa-mi schimbe intreg mandatul”. Apoi, a plecat la o gradinita unde urma sa promoveze reforma din invatamant si unde o clasa intreaga de copii il asteptau pentru o lectie demonstrativa. Cand unul dintre oamenii din personalul sau a venit sa-i sopteasca la ureche ca un avion a intrat in World Trade Center, primul gand a fost sa nu-si arate reactia, mai ales pentru ca stia ca este filmat, iar jurnalistii prezenti deja primeau telefoane despre ceea ce se intampla la New York.
Nu s-a ridicat sa iasa in graba din clasa pentru a nu starni panica, dar de indata ce ora s-a terminat, a fost dus intr-o clasa alaturata si a inceput sa dea telefoane. Cand a aflat ca un al doilea avion a lovit celalalt turn geaman, si-a dat seama ca nu este vorba doar de un accident, ci de un atentat. “Cine vrea sa ne faca asta?”, s-a gandit atunci Bush. A schitat rapid o declaratie si a profitat de prezenta presei pentru a oferi un discurs spontan adresat americanilor si in principal familiilor victimelor.
Presedintele la adapost
A urmat o succesiune de drumuri de la o baza militara la alta, pentru a-i fi asigurata protectia. Mai mult decat spiritul de conservare si de aparare, Bush spune ca nu voia sa ofere satisfactie teroristilor, care ar fi inregistrat o victorie imensa daca l-ar fi ucis pe presedinte. “In campania electorala, nu am promis alegatorilor ca ii voi conduce cat mai bine pe timp de razboi, dar m-am trezit in mijlocul unuia”, a marturisit fostul presedinte.
Intre timp, Bush s-a interesat daca sotia lui, Laura si fiicele lor sunt in siguranta, fapt ce i-a fost confirmat, asa ca o parte din el s-a linistit. Prima decizie majora luata a fost aceea de a ordona fortelor militare aeriene sa doboare orice avion care nu raspunde la solicitarea de aterizare, asta pentru ca nu stiau cate aparet ar mai fi putut fi deturnate in acel moment. Din pacate, zborul 93, care s-a prabusit in Pennsylvania si zborul 77, care a atacat Pentagonul erau deja disparute din raza turnului de control. Presedintele a urmarit imaginile transmise la televizor, care se repetau de la impactul avioanelor pana la prabusirea turnurilor, povestind cat de mult l-au marcat, dar reusind in acelasi timp sa nu se lase coplesit de emotii, ci sa ramana constient de responsabilitatea pe care o avea. Satul de a zbura pe deasupra propriei tari fara a putea ateriza si frustrat de faptul ca nu putea sa obtina prea multe informatii prin sistemul din Air Force One, Bush a hotarat sa se intoarca la Casa Alba, in buncarul securizat.
Inainte de culcare
Spre seara, George Bush a dat o declaratie din Biroul Oval in fata camerelor de filmat, incercand sa isi linisteasca si sa-si incurajeze concetatenii. In acel discurs, Bush nu a declarat oficial razboi Al-Qaida, insa amenintarea se putea citi printre cuvinte.
Imaginile vazute la televizor pe parcursul zilei i se intiparisera atat de tare in memorie incat presedintele nu putea sa adoarma. Dar ziua inca nu se incheiase. Unul dintre oamenii de la securitate l-a anuntat ca sunt atacati chiar acolo, la Casa Alba, asa ca Bush a luat-o pe sotia lui si cei doi caini, Barney si Spot, si au coborat iar in buncar. Mai tarziu, au fost insa asigurati ca era vorba de o alarma falsa, iar avionul care survola Casa Alba apartinea fortelor armate americane. “O zi care a inceput in Florida cu o alergare s-a incheiat cu mine, Laura, Barney si Spot, tarandu-ne pe scari pentru a ajunge in pat sa ne culcam”, isi incheie fostul sef de stat american relatarea.
Etichete: 9/11, atentate, Casa Alba, extern, feature, George Bush, New York, presedinte, World Trade Center






















