Cantor Fitzgerald, imperiul care a renascut ca Phoenix din cenusa 9/11

Scris de

In urma cu 10 ani, Howard W. Lutnick era un print al Wall Street. La 40 de ani controla Cantor Fitzgerald, una din puterile de pe celebrul bulevard, si se uita de sus in jos la rivalii sai, de la inaltimea etajului 105 de la World Trade Center.

Apoi a avut loc grozavia. Trei din patru angajati ai lui Lutnick din New York la celebra banca privata de investitii au murit in atac. In total 658 de oameni. Printre morti, fratele sau Gary. El a avut noroc: isi lua fiul Kyle de la gradinita. Acum firma exista in continuare, ba chiar isi imbunatateste rezultatele. Si se va lista pe bursa de la New York la inceputul anului viitor.
Dar a trebuit sa ia niste decizii grele. La doar 4 zile de la tragedie, Lutnick a oprit platile catre familiile victimelor. Vaduvele si orfanii ramasi erau dezgustati. Analistii credeau ca banca de investitii Cantor Fitzgerald e deja istorie.
Aproape un sfert din cele 2.753 de decese inregistrate la New York erau angajati al Cantor. Acum Lutnick sta 103 etaje mai jos, la doar al doilea etaj al unei cladiri de sticla din Manhattan. In birou are o sculptura a unei maini, realizata de Rodin. Cateva degete ii lipsesc. Statea in vechiul sediu dar a fost recuperata. Acum simbolizeaza renasterea.
Azi, Cantor Fitzgerald si BGC Partners, o companie fondata dupa atacurile din 11 septembrie 2001, au in total 5.000 de angajati, cu 2.900 mai mult decat inaintea atacurilor.

Regii obligatiunilor

Brokerii Cantor au ocupat o nisa profitabila: sunt intermediari in imensa piata de certificate de trezorerie americane. In 2001 mai mult de 70% din titlurile de stat emise de Trezoreria americana se transferau prin Cantor. Acum – cam 50%.
Lutnick si-a facut multi dusmani pe drum. In 1996, cand exact Cantor, cel din numele firmei, si mentor al sau, a murit, Lutnick s-a luptat cu vaduva acestuia pentru controlul firmei. Iris, caci asa o cheama, i-a interzis sa vina la funeralii.
Ce a salvat firma? Inainte de atacurile teroriste, Cantor Fitzgerald a trecut spre era electronica. In 1999 a listat subidiara de tranzactionare electronica, numita eSpeed. Brokerii sai se temeau ca toate aceste programe ii vor lasa in final fara slujba. In fapt, eSpeed a fost ceea ce a salvat Cantor de la faliment dupa 11 septembrie. Atuncii ii murisera toti brokerii care faceau bani pentru firma. Dar eSpeed nu avea nevoie de brokeri.
Pe 10 septembrie 2001, Cantor avea 2.100 de angajati in toata lumea, din care 960 in New York. Pe 12 septembrie mai ramasese cu 1.422, din care cam jumatate in Londra si 302 in New York.
Birourile de tranzactionare a titlurilor de stat, obligatiunilor ipotecare si municipale au fost inchise. La fel si birourile din Paris si Frankfurt. Cantor pierdea milioane zilnic. Lee Amaitis, seful biroului de la Londra a reconfigurat sistemele de tranzactionare astfel incat sa fie procesate prin Londra, nu prin New York. “De la supravietuire pana cand am putut respira au trecut saptamani”, spune Amaitis.

Rascumpararea de pacate

Cum justifica Lutnick retezarea veniturilor pentru vaduve si orfani? “Era doar matematica. Am pierdut toti producatorii (de bani-nr). Pur si simplu nu erau bani”.
El a venit cu alt plan: Cantor a promis familiilor sa dea 25% din profiturile pentru urmatorii cinci ani. Plus asigurari de sanatate familiilor pentru 10 ani. Sora sa, Edie Lutnick, avocata, a condus fundatia de caritate. Si ea trebuia sa fie la birou la ora dezastrului. Dar dupa anularea unei intalniri devreme, s-a bagat din nou in pat. Atunci, familiile infuriate spuneau ca 25% din nimi inseamna nimic. Apoi, in luna octombrie, Cantor a trimis 45 de milioane de dolari in cecuri. Pe urma, vocile s-au auzit tot mai slab. Platile in final depaseau veniturile anterioare. In total, in 5 ani, fiecare familie a primit 175.000 de dolari. Multi inca primesc asigurare de sanatate.

Reconstructia

Pe masura ce banca de investitii facea bani, angaja cu nemiluita. La finele lui 2002, firma avea deja 750 de oameni in New York. Cantor Fitzgerald este detinuta privat, asa ca finantele sale nu sunt publice. Dar pe baza datelor privind banii trimisi familiilor victimelor, Cantor si eSpeed au facut cam 150 de milioane de dolari in fiecare din primii 5 ani dupa atacuri. Ba chiar eSpeed a avut de castigat din indatorarea masiva facuta de SUA in 2002 si 2003. Pe masura ce guvernul emitea titluri noi, Cantor avea mai mult de lucru.
Pe urma s-a diversificat. In 2004, Cantor rula in esenta doua afaceri diferite: brokeraj de actiuni si obligatiuni. Plus operatiunile de tranzactionare a certificatelor de trezorerie. Pentru aceasta din urma, care avea nevoie de bani pentru dezvoltare, Lutnick a creat o noua companie – BGC Partners, care a inglobat brokerii. Cator retinea birourile de tranzactionare care rulau actiunile si divizia de investment banking. In aprilie 2008, Cantor a fuzionat BGC si eSpeed. Tranzactia, evaluata la 1,3 miliarde de dolari, aduna impreuna brokerii BGC cu tehnologia de tranzactionare a eSpeed.

74 de supravietuitori inca lucreaza la Cantor

Impreuna cu Lutnick a supravietuit si Harry Waizer. El e unul dintre cei 74 de oameni ai Cantor care lucrau pentru companie inainte de atacuri si inca o mai fac. Avocat de taxe, el a fost prins intr-un lift cand avionul a lovit turnul sau. Flacarile l-au cuprins. Grav ars, el s-a intins pe podelele etajului 78 pana a coborat. I s-au dat 5% sanse de reusita. A petrecut doi ani si jumatate la recuperare. S-a intors la munca in 2004. Cicatricile inca ii sunt vizibile. Si oboseste repede. Lucreaza doar trei zile pe saptamana si intr-una din acele zile merge la un fizioterapeut. El spune ca firma sa, Cantor, este diferita de alte banci de investitii. E vorba de prietenie, camaraderie. Unii dintre noii angajati ai sai sunt chiar copii ai caror parinti au murit la 11 septembrie 2001. Legatura dintre oameni e speciala.

Memorialul camaraderiei

In fiecare an, Cantor face un serviciu religios in Central Park pentru familiile ai caror membri au murit. In acest an va fi tinut unul la Ground Zero, locul unde s-au prabusit turnurile si unde un Memorial si un Muzeu vor fi dedicate victimelor. Initial, s-a sugerat ca numele sa fie plasate aleator, dar Edie Lutnick a argumentat ca angajatii Cantor sa fie listati impreuna pe partea de nord a monumentului. Iar prietenii si familiile apar unul langa altul. “Inca arata la intamplare, dar Tim O’Brien langa Glen Wall inseamna ceva”, spune Howard Lutnick, referitor la doi prieteni de la Cantor care au murit pe 11 septembrie. “Ma gandesc la cei doi si e frumos ca sunt impreuna. Asa si trebuie”, spune el…
Lutnick spune ca nu va trece niciodata peste 11 septembrie. Dar a gasit un soi de pace. Spune ca ani de zile a avut cosmaruri in care paianjeni ii teseau panze peste fata si il sufocau. La un moment dat, somnambul, si-a tarat sotia intr-o debara. Azi, cosmarurile au disparut.

Sursa: New York Times
Sursa foto: www.gambling911.com

Etichete: , , , , , , , ,

EscapeReality Escape Rooms

Comentarii (3)

 

  1. nu conteaza says:

    cred ca ai vrut sa zici phoenix totusi…

  2. Da, ai dreptate 😉

  3. […] O companie a pierdut doua treimi din angajati. O firma de servicii financiare numita Cantor Fitzgerald a pierdut 658 din cei 960 de angajati din New York. Zece ani mai tarziu, aceasta firma a donat mai […]

Lasa un comentariu

Va rugam sa comentati la subiect si sa nu ii jigniti pe ceilalti interlocutori. In caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Va multumim.