La tara a murit copilaria
Scris de Adrian Popa
In spatele casei parintilor mei de la tara este o ulita in panta, comuna in orice sat de munte. Ma uit pe geam si vad ca a nins mult. Zapada trebuie sa aiba cam o jumatate de metru. Dupa ce plugul de la primarie a dat omatul la o parte de pe ulita, stratul subtire de zapada ramas s-a intarit si a inghetat. S-a format o partie superba, care straluceste magic seara in lumina lunii si a neoanelor. Este insa pustie. Desi in catun locuiesc zeci de copii, majoritatea elevi de scoala generala, nimeni nu se da cu sania, nimeni nu se bate cu zapada din spatele unor cazemate de gheata.
Imi aduc aminte ca in copilaria mea ulita vibra de galagia pe care o faceam impreuna cu vecinii. Nu aveam sanii suficiente pentru cat de multi eram asa ca ne dadeam cu randul. Acum copiii prietenilor mei din copilarie au uitat sa se joace. Au majoritatea computere si combine muzicale, cu care isi petrec aproape tot timpul liber. Fetele de 12 ani se gatesc frumos si merg in centrul satului la plimbare pentru a-si etala noile haine, coafurile si chiar machiajele. Unele au chiar prieten…
Imi amintesc ca m-am dat cu sania de la cinci pana la 20 de ani. La fel si ceilalti baieti si fete din generatia mea. Cand eram mai mici parintii trebuiau sa recurga la autoritatea lor de tutori pentru a ne chema la miezul noptii acasa. Ne desparteam cu greu de partie, alinati doar de gandul ca a doua zi o sa o luam de la capat. Nu ne trebuia mancare, bautura, nimic. Viteza saniei, care ne facea ochii sa lacrimeze, ne era de ajuns, ca un drog. Orgoliile erau si ele mari. A cui sanie este mai rapida? A mea era mare si robusta. Toata lumea ii zicea “Tancul”. Desi stabila si frumos lucrata, nu mergea prea repede. “Ferrari-ul” partiei era o sanie mica si stramba. Scandurile ii erau prinse cu sarma si stau gata sa pice. Inainte de fiecare coborare trebuiau aranjate. Marius, proprietarul sau, era tare mandru de ea. O alinta “Baby”. Nimeni nu il putea intrece pe partie. Ii dadea oricui un avans de zece metri, si pana la capatul ulitei, aflat la vreo 200 de metri mai la vale, Marius il depasea.
“Tancul” si “Baby” exista si acum. Ruginesc insa in soproane. Copiii lui Marius nu se dau cu sania decat foarte rar. Desi mama s-a oferit sa le dea copiilor din vecini “Tancul” sa-l foloseasca, nimeni nu l-a vrut.
Comentarii (3)
Citind aceste randuri gandul mi-a zburat la copilaria mea, si eu ieseam ca si tine pe dealul din apropierea casei mele (toti copii ii ziceam”muntele”) cu sanile altii cu saci, ce galagie atunci acum e o liniste si atat de pustiu, pot sa spun ca si aici la mine”copilaria a murit”, acum copii se distreaza altfel……partea buna….e liniste si pace.
Si sania mea era “voinica” si… verde :D. Imi e dor de acele vremuri.
[…] citit de curand pe Renne un articol intitulat La tara a murit copilaria. Adrian evoca nostalgic propria copilarie, si nu cred ca e nimeni din generatia noastra care sa […]