O actrita iraniana a fost condamnata la nouazeci de lovituri de bici si un an de inchisoare
Scris de Ioana Constantin
Marzieh Vafamehr, actrita iraniana care a jucat intr-un film despre cenzura din Iran, a fost condamnata la un an de inchisoare si nouazeci de lovituri de bici. Avocatul actritei a facut recurs, iar familia femeii cere ajutorul presei si autoritatilor occidentale.
Marzieh a fost eliberata in iulie pe cautiune, insa instanta a hotarat sa o condamne intr-un mod socant pentru rolul din filmul ”Teheranul meu, de vanzare”, o productie realizata in colaborare cu Australia.
Filmul prezinta povestea unei tinere actrite, interpretata de Vafamehr, care traieste sub restrictiile impuse de regimul iranian. Personajul este nevoit sa isi ascunda activitatile artistice pentru a nu fi descoperita de autoritati.
Desi productia a fost selectata in finala Festivalului de Film de la Toronto din 2009, a fost interzis in Iran pentru ca punea intr-o lumina proasta tara. Chiar si asa, filmul a circulat ilegal in Iran.
Marzieh Vafamehr nu este singura artista asupra careia autoritatile au luat masuri dure. Luna trecuta, guvernul a arestat sase producatori de film independeti fiindca aveau colaborari cu BBC si furnizau informatii care patau imaginea tarii.
Etichete: actori, cenzura, extern, filme, inchisoare, Iran, stiri
Comentarii (1)
Subiectul e foarte interesant. Dar felul in care e redactat… greseli peste greseli – ar fi frumos daca autorul si-ar citi articolul dupa ceil publica.