Sunt fetitele din generatia Willow Smith mult prea sexualizate?

Scris de

Este celebra, independenta, vorbeste despre identitatea feminina, se imbraca non-conformist si deja a cucerit publicul prin melodia “Whip My Hair”. Insa nu este, totusi, mult prea mult pentru o fetita in varsta de zece ani?

Nu este de mirare ca Willow are o asemenea conceptie asupra modului in care ar trebui sa fie o fetita de varsta sa, din moment ce persoanele care ar trebui sa ii conserve copilaria, o sustin vehement in ceea ce fac: dragii sai parinti, sotii Smith, care isi lasa fata sa iasa din casa cu o coada excentrica in forma de inima, sau imbracata ca o prostituata. In plus, melodia sa a fost infectata cu acorduri de hip-hop si pop, asemanatatoare stilului Rihannei, care este corelat cu maturitatea.

Flashback, Romania, in urma cu 11 ani: pe scenele din marile orase se zbenguiau doua fete “fara codite si fundite”, insa imbracate in latex, cu bustiere si codite impletite, colorate, unghii false si buze siliconate. Doua fete, care aveau nevinovata varsta de 14 ani, isi etalau sexualitatea la maximum. Si culmea, in loc sa fie blamate, erau sustinute de tatii lor, care nu aveau nimic impotriva faptului ca fetele lor cantau “am mai crescut, nu mai suntem de-acum fetite”. Apoi, ca un mesaj pentru toate tinerele in calduri, ele au fost lasate de “papa la mare”, ca sa aiba parte de “distractie si soare”.

Din fericire, trupa Andre s-a evaporat odata cu trecerea timpului, insa cum lucrurile rele isi urmeaza o evolutie proprie, in ziua de astazi micile fetite, in loc sa se joace cu ponei si Barbie in tutu roz, stau in fata oglinzii incercand sa isi gaseasca identitatea. Si cum sa o faca, daca Lady Gaga are un videoclip cu un prezervativ pe cap, Willow Smith  e imbracata in leopard si latex, Miley Cirus se imbata si Suri Cruise poarta tocuri la nici 2 ani? Au disparut, oare, modelele demne de urmat, sau suntem noi mult prea conservatori si critici, refuzand sa privim aceste lucruri ca pe o evolutie si nu invers?

Nici papusile nu mai sunt ce erau odata

Nu am fost niciodata de acord cu papusa Barbie, deoarece promova perfectiunea, pe care mult prea putini reuseau sa o atinga, insa, oricum, se rezuma la rochite roz, printese, sirene, balerine. In ziua de astazi, Barbie abia daca mai are haine pe ea.

Nu se stie exact care este scopul producatorilor de jucarii, dar cu siguranta o papusa care trebuie alaptata nu are scop educativ, asa cum vor ei sa isi promoveze produsele. Papusa, numita Bebe Gloton (nb. bebelusul poficios) care imita un bebelus sugar, este destinata fetitelor intre 5 si 11 ani si este oferita alaturi de un sort cu floricele, care imita mameloanele. Fetitele nu trebuie sa faca altceva decat sa isi puna sortul si sa hraneasca imaginar un copil asemenea. Scopul acestei jucarii este de a pregati fetitele pentru “minunata lume a maternitatii”? Daca la 5 ani, cand nici macar nu i-au dat gurguiele, fetita simuleaza o alaptare, cine va garanta ca nu va face acest lucru cu adevarat, atunci cand va avea 11, 12 ani?

O alta colectie de “papusi minunate” a fost lansata acum cateva luni in Marea Britanie si SUA, cu un mare succes ulterior si in alte tari din Uniunea Europeana. Papusile Monster High sunt sexy, frumoase, unice, insa, ca oricare dintre “femeile adevarate”, ele nu pot sa scape de procesul de epilare. De exemplu, papusa Clawdeen Wolf este fiica adolescenta a unui lup si este promovata impreuna cu mesajul “Epilarea si pensarea sunt cu siguranta activitati care iti vor lua din timp, insa acesta este sacrificiul pentru a arata infricosator de fabuloasa”… Sunt de parere ca, totusi, niciun parinte nu isi doreste ca fetita lui de 10 ani sa fie “infricosator de fabuloasa”. Papusa poarta fusta mini, pantofi cu platforma si activitatea sa preferata este “sa flirteze cu baietii”.

Psihologul Dale Atkins, citat de Daily Mail, a spus in cadrul emisiunii britanice Today Show ca aceste jucarii nu fac altceva decat sa duca la fetite anorexice, bulimice, mult prea preocupate de aspectul exterior, uitand, astfel, de adevaratele valori, care ajung sa contureze un adult:

Vazand aceste modele ridicole: copii sexualizati si cai cu gene false, care flirteaza , automat se creeaza un ideal de frumusete, pe care, din pacate, copiii nu il vor ignora. Si asa vor incepe sa se simta cat mai rau in propria lor piele. Copiii se joaca si au de-a face cu aceste jucarii, insa dupa aceea se privesc in oglinda

Linia de papusi, numita Monster High by Mattel, este creata de producatorii Barbie si promoveaza papusi precum Clawdeen, destinata, in principiu, fetelor peste 10 ani. Insa, cum nu exista legi pentru aceasta cauza, majoritatea posesorilor sunt fetite in jurul varstei de cinci ani.

Ce este sexualizarea?

Industria pre-adolescentelor, cu varste cuprinse intre 8 si 12 ani, are un mare succes in lumea contemporana. De exemplu, in Australia,  incasarile se ridica la 10 miliarde de dolari, conform psihologului Julie Gale, care  este de parere ca cei mici ar trebui indrumati sa isi formeze propria personalitate, fara a fi expusi la inevitabila influenta mass-media.

“Sexualizarea inseamna expunerea sexualitatii infantile, cu scopul de a face profit”, a mai explicat dr. Gale.

In conformitate cu Asociatia Psihologica Americana, sexualizarea se incadreaza in urmatorii termeni: valoarea unei persoane este estimata la nivelul comportamentului sexual, in scopul promovarii unor produse; o persoana este promovata intr-o industrie doar daca isi va etala calitatile sexuale, fiind concretizata drept un pion al unei societati bazate, inevitabil, pe repere sexuale.

Deci, care este cursul initial al acestor fenomene? Media si producatorii de jucarii se muleaza pe cerintele si generatiile curente, sau copiii sunt, de fapt, influentati de ideile stupide ale unor adulti inconstienti si sedati cu ingredientele bionice din fast-foodurile contemporane?

Vezi videoclipul “Whip My Hair”, de Willow Smith:

Sursa: Renne
Sursa foto: Examiner

Etichete: , , , , , , , ,

NemiraNemira
EscapeReality Escape Rooms

Comentarii (5)

 

  1. Wanna says:

    Copiii se dezvolta prin joaca si imitare. Cu siguranta nu au capacitatea de “a cere” si astfel de a deveni “audienta” pe piata media sau pe cea economica. Ei preiau ceea ce li se da. Deci, mass media si producatorii de jucarii nu se muleaza pe cerintele generatiilor curente, ci pe idiotenia parintiilor. Parintii sunt principala problema! Parintii astia care isi uita odraslele in fata Tv-ului sau care le cumpara toate “draciile” fara sa ia in calcul daca sunt produse educative sau in ce fel vor afecta dezvoltarea copilului. Orice, numai sa taca sau sa ii tina ocupati!
    Si, din nefericire, adultii sunt la fel de naivi ca si copiii. Prinsi in cercul vicios al consumerismului, devin obsedati de estetica, silueta, dieta, perfectionism, etc.
    Si pentru ca parintii sunt modele pentru copii, iata unde se ajunge…

  2. Excelent articolul! Foarte adevarat. Nu cred ca suntem noi prea conservatori si critici.

  3. Andreea says:

    Papusile monster high nu sunt puse pe rele.Eu asa cred despre aceste papusi.Si stiu din ce cauza sunt criticate.Este vorba despre Clawdeen Wolf care seepileaza.Asta nu inseamna ca papusa are in aparat de epilat la ea.Sau ca nu apar pentru ca se epileaza.Dar nu zic sa le ca parinti trebuie sa le ia doar asa.Nu copilul hotaraste ci parintele.Si daca parintele este de acord cu aceste papusi pate sa faca ce o vrea.Eu acum vorbesc de papusile monster high nu de altele.Si imi spun parerea.Nu cred ca sunt asa cum sunt minciunile dupa net.

  4. ioana says:

    Eu cred ca parintii din tampenia lor de a lansa copii pe piata mondena se face in asa fel!Le fura copilaria,iar mai tarziu vor avea dea face cu niste tineri anorexici sau cu probleme psihice,asta pentru ca la maturitate poate nu vor mai arata la fel de frumosi si sexosi!

  5. alina says:

    papusile monster high sunt cele mai tari pentru toate fetele! ^_^

Lasa un comentariu

Va rugam sa comentati la subiect si sa nu ii jigniti pe ceilalti interlocutori. In caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Va multumim.