Top cinci genii nebune

Scris de

Scriitorii Mary Shelley, Virginia Woolf si Ernest Hemingway, compozitorii Irving  Berlin si Sergey  Rachmaninoff sunt doar cateva dintre geniile celebre despre care se considera ca au suferit de nebunie. 

Genii nebune

Specialistii nu pot efectua examinari psihologice mortilor. Acest lucru nu i-a oprit, insa, pe istorici sa dea curs speculatiilor potrivit carora sanatatea mintala a geniilor decedate ar putea fi verificata interpretand scrisorile personale si operele lor. S-a dovedit ca unele din cele mai mari genii ale lumii au fost nebune

Uniii cercetatori au aratat ca procentul cel mai mare al geniilor nebune se afla in randul persoanelor creative (poeti, pictori, muziciani), acestea suferind de tulburare bipolara  mai accentuata fata de restul populatiei.

Oamenii de stiinta de la Universitatea din Toronto au descoperit ca persoanele creative nu poseda sau poseda putina ”inhibitie latenta”, abilitatea subconstientului de a respinge stimulii neimportanti sau irelevanti.

Iata un top cinci al geniilor celebre care au suferit de aceasta boala:

1. John Nash

John NashNash este subiectul principal in filmul de la Hollywood, A beautiful mind (O minte sclipitoare), care a fost nominalizat pentru 8 Premii Oscar, din care a câștigat 4. Matematician de renume mondial, John Nash s-a luptat cu schizofrenia paranoida dupa ce a adus contributii semnificative conceptului de teoria jocului. Ideea ”Echilibrul Nash” este o situatie in care niciunul din jucatori nu simte tentatia schimbarii strategiei deoarece orice schimb ar implica o diminuare a castigurilor. Ideea poate fi aplicata diverselor domenii, inclusiv in  economie. Chiar si armata militara a Statelor Unite ale Americii a adoptat tactici in timpul Razboiului Rece bazate pe acest concept.

Geniul incepuse sa aiba halucinatii printre care se numarau auzirea unor voci imaginare sau vederea unor obiecte si persoane pe care ceilalti nu le vedeau. Dupa 30 de ani in care s-a luptat cu dereglarile mentale si in care a petrecut foarte mult timp in spitale, Nash a reusit sa se insanatoseasca la sfarsitul anilor ’80. In plus, in anul 1994 a primit premiul Nobel pentru stiinte economice, pentru contributia sa la teoria jocurilor.

2. Vincent van Gogh (1853-1890)

Picturile lui Vincent van Gogh, cum ar fi ”Starry Night” sunt foarte usor de recunoscut prin modul unic Vincent van Goghde exprimare. Cu toate acestea, Van Gogh si-a castigat popularitatea abia dupa moarte. El este considerat acum unul din cei mai mari pictori din istorie.

Viata lui Van Gogh a fost o tortura.  Aproape toata lumea stie ca pictorul si-a taiat o ureche. Se presupune ca ar fi baut terebentina si ca a incercat sa  manance vopsea.

El s-a sinucis in 1890. Autorii D.Jablow Hershman si Julian Lieb propun in cartea lor ”Manic Depression and Creativity” ipoteza conform careia Van Gogh ar fi suferit de tulburare bipolara. In cartea ei ”Touched with Fire”, doctorita Kay Redfield Jamison ajunge la aceeasi concluzie. Ea discuta de asemenea si opera de arta a lui Van Gogh in relatie cu boala lui mintala. Alti autori cred ca a suferit de schizofrenie.

3. Edgar Allan Poe (1809 – 1849)

Edgar Allan PoeCunoscut pentru poezia ”Corbul”, scriitorul Edgar Allan Poe a scris povesti politiste si de groaza. El a pus accent pe forma si structura in lucrarile sale. Povestea ”Crimele din Rue Morgue”, publicata in 1841 este adesea numita prima poveste politista moderna.

În ciuda abilităţilor sale ca scriitor, este bine cunoscut faptul că Poe a avut o problemă cu bautura, iar scrisorile arata ca s-a luptat cu ganduri de suicid.

Cauzele si circumstantele mortii la 40 ani  sunt necunoscute, insa e posibil sa fi avut legatura cu insuficienta cardiaca sau cu bautura. Bazandu-se pe interpretarea scrisorilor lui Poe, Kay Redfield Jamison specula ca acesta a fost un maniaco-depresiv, o afectiune cunoscuta astazi sub denumirea de tulburare bipolara. ”Creativitatea, cum a fost cea a lui Poe, poate proveni de la starile de manie. Din mintea bolnava emerge o perspectiva cosmica care permite fluxul de sucuri creative”, noteaza ea.

4. Ludwig van Beethoven (1770 – 1827)

Contributia lui Beethoven in domeniul muzical a fost una monumentala. Intensitatea pasionala si un designLudwig van Beethoven stralucitor au adus muzica instrumentala la un nou nivel. Cu toate acestea, celebrul compozitor a avut o viata grea. Crescut de un tata abuziv si alcoolic, Beethoven a fost responsabil pentru bunastarea familiei pana la varsta de 18 ani. Unul din cele mai tragice aspecte ale vietii sale a fost pierderea progresiva a auzului. In mod remarcabil, el a reusit sa compuna opere valoroase chiar si dupa ce si-a pierdut auzul.

Autorii Herman si Lieb sugereaza in cartea lor ca si Beethoven s-a luptat cu tulburarea bipolara. In plus, Francois Martin sustine in cartea sa ”Diagnosing Genius” ca geniul suferea de aceasta afectiune. Examinarile si testele facute recent pe parul compozitorului au scos la iveala un continut periculos de mare de plumb. Acest lucru ar fi putut sa ii declanseze atat boala mintala cat si problemele digestive de care se plangea.

5. Sir Isaac Newton (1642 – 1727)

Isaac NewtonAvand numerose contributii in fizica si mecanica, Sir Isaac Newton este cunoscut ca un ganditor stralucit. Sondajele facute in randul oamenilor de stiinta, dar si a oamenilor obisnuiti arata ca Newton l-a intrecut pe Einstein in influenta. Unele dintre cele mai notabile contributii ale sale includ inventarea calculelor diferentiale si integrale, explicarea gravitatiei universale, dezvoltarea legilor miscarii si realizarea primului telescop-reflector.

In ciuda realizarilor sale numeroase, Newton a suferit numeroase tendinte psihotice si modificari ale dispozitiei. Hershman şi Lieb au argumentat in cartea lor ca si Newton, probabil, a suferit de tulburare bipolara. In plus, scrisorile sale delirante conduc la teoria ca el a fost schizofrenic. Tatal lui Newton a murit inainte ca el sa se fi nascut. El a fost separat si de mama sa de la doi pana la unsprezece ani. Tulburarea mintala de care ar fi suferit este posibil sa fi fost un rezultat al experientei traumatizante din copilarie.

 

Autor: Laura Anton

Sursa: Discovery
Sursa foto: Discovery

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

NemiraNemira
EscapeReality Escape Rooms

Lasa un comentariu

Va rugam sa comentati la subiect si sa nu ii jigniti pe ceilalti interlocutori. In caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Va multumim.