Unirea, la un pas de optimile Ligii!
Scris de Bogdan Stanescu
Formatia Unirea Urziceni, antrenata de Dan Petrescu, a obtinut o victorie mare impotriva spaniolilor de la FC Sevilla (1-0), fiind foarte aproape de o performanta extraordinara, calificarea in optimile Ligii Campionilor. Desi spaniolii au controlat de la inceput pana la sfarsit jocul, avand o posesie a balonului de 70%, jucatorii Urziceniului au izbutit, cu ajutorul sarbului Ivica Dragutinovic, care a inscris un autogol, sa obtina toate cele 3 puncte. Cu acest succes, campioana Romaniei a acumulat 8 puncte, mentinandu-si pozitia secunda in grupa G a Ligii Campionilor.
In ultima etapa, Unirea isi va disputa calificarea pe terenul celor de la VfB Stuttgart, o remiza fiindu-le suficienta elevilor lui Dan Petrescu pentru a accede in optimile Ligii. In cazul unui esec, acestia vor evolua in Europa League, urmand sa termine grupa pe locul 3.
Etichete: Dan Petrescu, fotbal, Liga Campionilor, Sevilla, stiri, Unirea Urziceni




















