Cum sa faci un tanc sa arate ca o vaca
Scris de Constantin Pescaru
Cercetatorii au realizat un nou sistem de camuflaj care ar putea proteja tancurile de rachetele termoghidate.
Aceasta tehnologie scaneaza obiectele si terenurile din apropiere, iar apoi creeaza o imagine in infrarosu. Astfel, dusmanii pot crede ca au in fata lor o masina sau o vaca.
Dispozitivul creat de compania BAE System din Suedia va fi supus unei serii complete de teste in urmatorii doi ani. De asemenea, cercetarile care stau la baza acestei tehnologii numita Adaptiv au fost trimise spre analiza si la Ministerul Britanic de Aparare.
Placile metalice pot fi folosite pentru camuflarea cladirilor, navelor sau a elicopterelor. Acestea se pot incalzi sau raci rapid, fiind de marimea unei palme. Este nevoie de aproximativ 1.000 de placi pentru a acoperi un tanc mic.
Dispozitivul functioneaza ca un ecran termic. “Sistemul este dotat si cu o galerie de imagini. Intr-un mediu urban, tancul ar putea lua forma unei masini, iar intr-un port, acesta ar putea aparea ca un container”, a declarat directorul proiectului, Peter Sjolund, pentru Sunday Times.
Etichete: Adaptiv, extern, stiri, Suedia, tanc, tehnologie, vaca




















