Implantul unui microcip poate monitoriza evolutia tumorii

Scris de

microcipCercetatorii germani au dezvoltat o tehnologie ce consta in implantarea unui microcip in apropierea unei tumori pentru a-i urmari evolutia. Dispozitivul urmareste nivelurile de oxigen din apropierea tesutului pentru a detecta daca o tumoare se extinde.

Cercetatorii de la Universitatea Tehnica din Munich spera ca aceasta descoperire va conduce catre o abordare mai putin agresiva si un tratament mai precis directionat in combaterea tumorilor. Mecanismul vizeaza mai ales depistarea si tratarea acelor tumori greu accesibile.

“Unele tumori sunt greu de indepartat, cum ar fi cele de langa coloana vertebrala. Exista riscul de a taia vreun nerv daca vrei sa indepartezi chirurgical tumoarea. Sau o alta problema este ca tumoarea evolueaza incet, dar pacientul este mai varstnic. In acest caz, cel mai bine este sa o monitorizezi si s-o tratezi numai daca se afla intr-un stadiu avansat”, spune conducatorul proiectului.

Cercetatorii cred ca microcipul va reduce nevoia consultatiilor frecvente la spital, intrucat acesta poate transmite date catre un mic suport extern, pentru a fi apoi “citite” la calculatorul medicului. Descoperirea este intr-un stadiu incipient, insa exista speranta ca in 10 ani sa fie gata pentru uz medical.

Sursa: BBC
Sursa foto: Wikimedia

Etichete: , , , , ,

EscapeReality Escape Rooms

Lasa un comentariu

Va rugam sa comentati la subiect si sa nu ii jigniti pe ceilalti interlocutori. In caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Va multumim.