Instinctul pentru junk food provine din preistorie
Scris de Daniel Ionascu
V-ati intrebat vreodata de unde provin poftele oamenilor pentru carne si prajituri si nu preferam niste chestii mai sanatoase, precum fructele si legumele?
Ei bine, raspunsul sta in evolutie. Potrivit expertilor britanici de la Roehampton University, instinctul provine din preistorie si deriva atat din evolutie, cat si din factori psihologici precum stres, anxietate si nefericire. Plus nevoia unor mancaruri anume.
“Poftele sunt senzatii coplesitoare pentru un anumit tip de mancare. Exista un numar de chimicale din creier care sunt asociate cu asta”, spune Leigh Gibson, de la universitate. Cum ar fi dopamina, o substanta din creier ce este implicata in invatare si concentrare. “Cand experimentam ceva nou, atunci este eliberata dopamina”.
Aceasta lucreaza in tandem cu alte substante, numite opioide, care ne dau o senzatie de delectare. Combinatia celor doua ne da placere, care este modul naturii de a ne momi sa invatam lucruri noi.
Din punct de vedere evolutiv, junk-food-ul provine din vremuri preistorice, cand opioidele din creier si dopamina reactionau la mancaruri bogate in calorii, ca mecanism de supravietuire. “Suntem programati sa ne bucuram de mancarurile grase si zaharuri, creierele noastre ne spun sa le cautam. Astazi, inca avem aceleasi reactii chimice la aceste mancaruri”, a mai spus Gibson.
Concluzia e clara: cui nu-i plac gratarele, sa-si ia de la Mc Donald’s! Aaaa, si ca sa fii genial, trebuie sa fii carnivor. Asa se adevereste si vorba: nu mai manca legume, ca sa n-ajungi una…
Etichete: alimentatie, Beauty & Health, dopamina, evolutie, extern, mancare, opioide, recomandari, sanatate, stiri, studiu