RSS feed pentru Revista presei

Articole cu etichete similare Revista presei

După ce “a revizuit” Constituţia, Guvernul vrea automobile electrice în toată ţara

Premierul nostru vine cu o idee de o năstruşnicie năucitoare: împânzirea României cu automobile electrice. Aflat într-o vizită la Uzinele Daci


Scris de

Cursul a ajuns la 4,1285 lei/euro

Leul s-a apreciat în prima parte a şedinţei interbancare de vineri, pe fondul operaţiunii de sterilizare de lichiditate, iar Banca Naţională a R


Scris de

Sindicaliştii din învăţământ cer, din nou, spor de calculator

Spor de calculator şi spor pentru lucru în condiţii grele - acestea sunt cerinţele sindicaliştilor din Educaţie.


Scris de

„Poliția” concediilor medicale se cam sustrage de la atribuții

Polițiștii care vor trebui să controleze la domiciliu persoanele aflate în concediu medical nu sunt foarte încântați de noile atribuții. Aceș


Scris de

Grecia solicită ajutorul UE

Premierul grec, George Papandreou, a declarat vineri că guvernul Greciei trebuie să activeze mecanismul de salvare oferit de ţările din zona euro,


Scris de

Stolojan: Ieşirea din criză a României va fi mai dificilă decât ne închipuim

"Ieşirea din criză a României va fi mai dificilă decât se anticipează, întrucât ţara a intrat în criză «absolut dezarmată» din punctul d


Scris de

“My Life with Saddam”, confesiunile unei amante

În cea mai recentă carte a sa, Maria Lampsos, amanta dictatorului Saddam Hussein timp de 30 de ani, povesteşte că s-a îndrăgostit de acesta şi


Scris de

„Monarhia absolutistă” Berlusconi şi „tumoarea canceroasă” Fini

Congresul partidului de guvernare din Italia a degenerat într-o ceartă în toată regula, transmisă în direct de televiziuni, între premierul Sil


Scris de

Agenţiile Moody’s şi S&P au dat ratinguri mincinoase

Senatul american a dezvăluit câteva fragmente din mail-urile interne ale agenţiilor de rating, din care reiese că acestea aveau cunoştinţă de r


Scris de

Şeful statului se îndoieşte că România va putea atinge ţintele Strategiei UE 2020

Traian Băsescu s-a arătat sceptic, vineri, în privinţa atingerii de către România a unora dintre ţintele Strategiei UE 2020, alocarea a 3% din


Scris de

Institutul Cantacuzino, la un pas de înmormântare

Angajaţii de la Institutul Cantacuzino acuză Ministerul Sănătăţii că vrea pună lacătul pe uşa cercetării. Lipsa investiţiilor în moderniz


Scris de

Topul celor mai poluate cartiere bucureştene

Locuitorii Capitalei trăiesc mai puţin şi mai prost decât cei care stau în alte oraşe. Şi asta pentru că gradul de poluare ridicat şi aria re


Scris de

Proiectul Legii educației a primit avizul Consiliului Economic şi Social

Consiliul Economic şi Social (CES) a luat în dezbatere în ședința de ieri proiectul Legii educaţiei naţionale elaborat de Ministerul Educaţiei


Scris de

Primul portal destinat educaţiei ecologice la nivel naţional, investiţie de 4.000 dolari

Primul portal dedicat educaţiei ecologice la nivel naţional, Ecoweb, a fost lansat în mod oficial la Bucureşti cu ocazia aniversării a 40 de ani


Scris de

Recomandări de weekend

Chiar dacă previziunile meteorologilor ne îndeamnă la plimbări în parcuri sau la excursii în afara oraşului, oferta culturală a acestui sfâr


Scris de

Stolojan: Din cauza Greciei trecerea la euro ar putea fi amânată

Adoptarea cu succes a monedei unice de către România presupune un efort al întregii societăţi, de la clasa politică şi actorii economico-financ


Scris de

REALITATEA- Geoana: Basescu si Oprea au avut o intelegere pe pensiile militarilor, de care Boc nu a stiut

Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a declarat, joi seara, ca premierul Emil Boc nu a fost la curent cu o intelegere pe care ar fi avut-o seful sta


Scris de

ZIUAVECHE.RO- Pensiile militare incing spiritele-Oprea sare la gatul lui Seitan

Premierul Boc i-a convocat, miercuri seara, la Guvern pe Gabriel Oprea,ministrul Apararii Nationale, Mihai Seitan, ministrul Muncii, impreuna cu speci


Scris de

GANDUL- Boc, Oprea si Seitan s-au intalnit pe intuneric sa-si potriveasca pensiile militarilor

Dupa intalnirea tainica de miercuri noaptea de la Palatul Victoria pe tema pensiilor militare, ministrii Seitan si Oprea sustin, fiecare in parte, "pe


Scris de

GANDUL- Boc nu mai da un ban bugetarilor, chiar daca intra toti in greva

"Bugetarii care cred ca prin greva vor obtine bani suplimentari la salariu se insala, deoarece majorari salariale nu pot rezulta decat din eficienta s


Scris de