„Poliția” concediilor medicale se cam sustrage de la atribuții
Polițiștii care vor trebui să controleze la domiciliu persoanele aflate în concediu medical nu sunt foarte încântați de noile atribuții. Aceș
Scris de Cotidianul.ro
Doar ce conteaza
Spor de calculator şi spor pentru lucru în condiţii grele - acestea sunt cerinţele sindicaliştilor din Educaţie.
Scris de Cotidianul.ro
Polițiștii care vor trebui să controleze la domiciliu persoanele aflate în concediu medical nu sunt foarte încântați de noile atribuții. Aceș
Scris de Cotidianul.ro
Premierul grec, George Papandreou, a declarat vineri că guvernul Greciei trebuie să activeze mecanismul de salvare oferit de ţările din zona euro,
Scris de Cotidianul.ro
"Ieşirea din criză a României va fi mai dificilă decât se anticipează, întrucât ţara a intrat în criză «absolut dezarmată» din punctul d
Scris de Cotidianul.ro
În cea mai recentă carte a sa, Maria Lampsos, amanta dictatorului Saddam Hussein timp de 30 de ani, povesteşte că s-a îndrăgostit de acesta şi
Scris de Cotidianul.ro
Congresul partidului de guvernare din Italia a degenerat într-o ceartă în toată regula, transmisă în direct de televiziuni, între premierul Sil
Scris de Cotidianul.ro
Senatul american a dezvăluit câteva fragmente din mail-urile interne ale agenţiilor de rating, din care reiese că acestea aveau cunoştinţă de r
Scris de Cotidianul.ro
Traian Băsescu s-a arătat sceptic, vineri, în privinţa atingerii de către România a unora dintre ţintele Strategiei UE 2020, alocarea a 3% din
Scris de Cotidianul.ro
Angajaţii de la Institutul Cantacuzino acuză Ministerul Sănătăţii că vrea pună lacătul pe uşa cercetării. Lipsa investiţiilor în moderniz
Scris de Cotidianul.ro
Locuitorii Capitalei trăiesc mai puţin şi mai prost decât cei care stau în alte oraşe. Şi asta pentru că gradul de poluare ridicat şi aria re
Scris de Cotidianul.ro
Consiliul Economic şi Social (CES) a luat în dezbatere în ședința de ieri proiectul Legii educaţiei naţionale elaborat de Ministerul Educaţiei
Scris de Cotidianul.ro
Primul portal dedicat educaţiei ecologice la nivel naţional, Ecoweb, a fost lansat în mod oficial la Bucureşti cu ocazia aniversării a 40 de ani
Scris de Cotidianul.ro
Chiar dacă previziunile meteorologilor ne îndeamnă la plimbări în parcuri sau la excursii în afara oraşului, oferta culturală a acestui sfâr
Scris de Cotidianul.ro
Adoptarea cu succes a monedei unice de către România presupune un efort al întregii societăţi, de la clasa politică şi actorii economico-financ
Scris de Cotidianul.ro
Sub titlul românesc “Doamne… ce măcel!”, Lucian Giurchescu a pus în scenă, la Teatrul de Comedie, piesa “Le Dieu du carnage” de Yasmina
Scris de Cotidianul.ro
Adio, construcţii ilegale pe plajă! Administraţia locală a trecut la demolarări. Un număr de 19 construcţii ilegale au fost identificate pe l
Scris de Cotidianul.ro
De ce nu merge? Toate ţările izbutesc progrese mai mici sau mai mari, în timp ce noi ne chinuim şi ne împiedicăm în noi înşine. Pentru prima
Scris de Cotidianul.ro
Preşedintele României se bucură de imunitate pe durata exercitării mandatului, prevede proiectul de modificare a Constituţiei aprobat miercuri de
Scris de Cotidianul.ro
HIFU - o nouă soluţie în tratamentul cancerului Metoda HIFU - HCU este un tratament conformaţional neinvanziv, cu ultrasunete de înaltă intensi
Scris de Cotidianul.ro
Judoka Alina Dumitru, campioana olimpică de la Beijing, a câştigat, joi, medalia de aur la Campionatele Europene de la Viena. Sportiva din România
Scris de Cotidianul.ro