Totul despre blog – Premiul literar „Augustin Fratila” va fi decis de bloggeri
Scris de Monica Radulescu
Ne-am obisnuit ca in ultima vreme bloggerii sa fie luati in calcul pentru promovare de produse, evenimente sau campanii sociale. Anul acesta, Asociatia Casa de Cultura s-a decis ca alaturi de juriul de specialitate, sa ceara parerea a 20 de bloggeri in cadrul primei editii a premiului literar „Augustin Fratila”.
Concursul se adreseaza autorilor care au publicat un roman in anul 2011. Inscrierile au loc pana la data de 23 septembrie 2012 si se pot face trimitand trei exemplare ale romanului prin posta, pe adresa Asociatiei Casa de Cultura. Castigatorul acestei editii va primi un premiu in valoare de 10000 de euro.
In data de 8 octombrie, juriul alcatuit din Alex Stefanescu, Dan C. Mihailescu si Daniel Cristea Enache, va alege cinci finalisti. Intre 10 octombrie si 2 noiembrie, cei 20 de bloggeri alesi vor analiza romanele finaliste si il vor alege pe marele castigator. Lista completa a bloggerilor implicati in acest proiect poate fi gasita aici.
Criteriul de alegere al bloggerilor a fost notorietatea si implicarea in activitati culturale. Nume sonore in blogosfera (chinezu, Dragos Butuzea, Maria Coman, Victor Kapra, s.a.) se vor regasi printre participantii la aceasta editie. “Cel mai important motiv a fost acela al transparentei si obiectivitatii. Un juriu format din cei mai influenti 20 de bloggeri va fi oricand dincolo de orice suspiciune.”, a declarat Mario De Mezzo, presedinte al Asociatiei Casa de Cultura. Organizatorii considera ca bloggerii sunt exponentii celor care ii urmaresc si ca participarea lor la proiecte culturale este o modalitate eficienta de a atrage atentia publicului larg.
Etichete: bloggeri, bloguri, concursuri, cultura, Internet, literare, online, opinii