Burp, o eructatie simpatica

Scris de

Pe cand doamna profesoara vorbea despre Kant si Nietzche, Rodica si Nicoleta se imprieteneau. Nu era acel gen de amicitie cu gusturi comune, cu aceleasi pasiuni, ci mai mult ciocniri de idei, dispute care pareau fara sfarsit. Si acestea le motivau, le ajutau sa se inteleaga mai bine una pe cealalta.

In 2006 au pus bazele unui business/pasiune intitulat sugestiv Burp. “Suntem un atelier de idei, daca putem spune asa”.  Fetele nu tin cont de trend-uri, termene limita sau respectarea unor tipare prestabilite. Burp inseamna libertate de exprimare, design, inocenta si prietenie. Creatiile sunt in general in serie mica pentru ca de cele pe banda rulanta exista deja multi care se ocupa. “Evident, avem si noi reguli dupa care functionam, dar sunt mai degraba auto-impuse si menite sa impulsioneze procesul creativ”.

Personajele si povestile se transpun in accesorii, obiecte de decor sau semne de carte. De asemnea, Rodica si Nicoleta pot personaliza diverse obiecte precum tricouri, pantofi, genti, transformand niste banale obiecte in unele cu o poveste simpatica.

Numele nu este cel mai ortodox, insa fetele si-au dorit ceva cu atitudine, dragut, dar si putin rautacios in acelasi timp. “Burp a fost botezat complet necrestineste, undeva la intersectia Bd. Dacia cu Lascar Catargiu, in pauza de pranz. Recunoastem ca nu ne-am comportat ca niste parinti responsabili, cautand sute de optiuni pentru nume, facand o lista si apoi tragand la sorti varianta castigatoare”.

Inspiratia vine cand are chef, poate si in cele mai neoportune momente. Prietenii, muzica, filmele, cartile si experienta de zi cu zi le ofera cadrul perfect. Fetele se joaca, incearca, modifica, iar rezultatul este mereu pe masura asteptarilor clientelor.

Materialele folosite nu sunt alese la intamplare. Cele naturale in combinatie cu ideile lor originale si inovatoare dau nastere unor obiecte perfecte unui stil contemporan. “Desi in ultima vreme hainele din plastic de <buna calitate> sunt din ce in ce mai prezente in magazine, noi preferam sa folosim piele, lana, bumbac”.

Pentru toamna-iarna 2010-2011, fetele au conceput o colectie interesanta Don’t bug me. Este povestea unei fetite rasfatate “care nu vrea sa creasca si, in consecinta, se simte libera, ragaie si colectioneaza gaze intr-un insectar”. Piesele colectiei sunt inspirate de  fascinanta lume a insectelor, in special de aripioare cu striatii, elitre, forme discoidale, trena despicata. Astfel rochiile si paltoanele au aripioare ce te duc pe alte meleaguri, de poveste. Materialele folosite sunt aceleasi cu care ne-au obisnuit, cele naturale,  predomina stofa de lana subtire, uneori putin elastica, pentru a urma linia corpului.

Experienta de pana acum le-a ajutat sa creasca strict din punct de vedere profesional, caci, daca e sa luam in considerare sloganul dupa care isi dicteaza activitatea Never grow up, fetele sunt inca la varsta copilariei, ce se bucura de forme si culori. Rodica si Nicoleta spun ca ai nevoie de povesti la orice varsta, iar cei care le poarta creatiile, nu se sfiesc sa o recunoasca.

Creatiile Burp se gasesc pe contul de Facebook sau in magazinele Hippie Hippie Shake, I Heart Conceptstore, Now&Wow si Atelier Aiurea. Iar cat de curand veti putea admira copilasii Burp aliniati ordonat pe www.burp.ro.

Preturile sunt cuprinse intre 30 si 300lei.

Sursa: Renne
Sursa foto: Burp Facebook

Etichete: , , , , , ,

EscapeReality Escape Rooms

Lasa un comentariu

Va rugam sa comentati la subiect si sa nu ii jigniti pe ceilalti interlocutori. In caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Va multumim.