Cum stii…
Scris de Adrian Diaconescu
… ca o sa te plictisesti de moarte la cinema? Raspuns, nu stii. Te duci, te asezi, vezi patru fete de actori cunoscute si ( in principiu) talentate, ai asteptari mari, adormi dupa zece minute, te trezesti dupa o ora jumate si nici nu-ti dai seama cum a zburat timpul.
Titlu: How do you know. Tradus, evident, de baietii astia ai nostri care inteleg mai multe din filme decat au inteles proprii regizori, ” Cum stii daca ai noroc?”. Bine, se putea si mai rau… Doar au tradus ” The Dilemma” in ” Cum s-o dai sa fie bine” …
Distributie: Blonda de la drept, in singurul rol pe care il joaca de cand e ea actrita la Holiud; doi actorasi de comedii de mana a treia, unu’ brunet, simpatic si unu’ blond, enervant si sictirit de viata; Jack Nicholson, care isi bate joc intr-o ora jumate de ceea ce a realizat in 50 de ani de actorie si care ne demonstreaza ca ar trebui sa existe varsta de pensionare si la actori.
Nota: 5/10( daca n-as fi adormit pe la jumate, i-as fi dat o nota care sa spuna ceva mai mult, da’asa am zis sa nu-l las nici repetent, ca poate ma da in judecata Brooks, sa nu-i dau nici nota de premiu sau de mentiune, ca se apropie Oscarurile si mi-e rusine…)
Sfat: De vazut daca va dor picioarele, sunt ocupate toate bancile de prin parcuri si aveti acces gratuit intr-o sala de cinema.
N-am crezut, bre! Am citit recenziile, am vazut trailerul, am citit alte recenzii si tot n-am crezut! N-am crezut ca baiatul care a facut ” As good as it gets”, James L. Brooks pe numele lui, impreuna cu o distributie cel putin interesanta, pot face un film atat de plictisitor, atat de tern si atat de lipsit de orice urma de originalitate… Si probabil nici voi n-o sa credeti, nici macar dupa ce veti citi aceasta recenzie, si o sa va duceti la film sa vedeti cu ochii vostri, si asa or sa-si recupereze oamenii astia un buget de 120 de milioane de dolari si or sa creada ca au facut o treaba buna…
Nu e vorba ca filmul ar fi chiar atat de prost( a se sublinia ”chiar atat”!). E vorba ca filmul nu e bun in nimic… Povestile de dragoste sunt slabe, insuficient dezvoltate( desi timp a fost) si necredibile, scenariul e incalcit si indigest, dialogurile sunt atat de nenaturale incat uneori ai impresia ca le e jena si actorilor sa pronunte tampeniile alea, partea comica e prea putina si cam toata in trailer, iar dramatismul e sublim, dar lipseste cu desavarsire.
Ce mi-a placut:
a. Paradoxal actorii. Nu toti. Doar Witherspoon, Rudd si Wilson. Care se chinuie. Si, desi nu le iese mare lucru, raman cu multumirea ca au incercat sa faca dintr-un film slab unul macar digerabil…
b. Muzica. Bine, de fapt o singura melodie, pe care o canta Rudd si care se aude apoi si pe genericul de final… Unul din putinele momente simpatice si amuzante ale filmului…
Ce nu mi-a placut:
a. Jack Nicholson. Cel care mi-a lasat impresia tot filmul ca a pierdut un pariu cu Brooks sau ca pur si simplu si-a pierdut mintile pentru ca a ales un asemenea rol intr-un asemenea film. Nicholson a fost in filmul asta cam cum ar fi Maradona daca ar fi pus sa dea pase cu latul de doi metri in propriul careu 90 de minute in sir, in timp ce Alexa si Gardos il ard la cotonoage la fiecare 30 de secunde…
b. Durata. Doua ore pentru un film al carui scenariu ar putea fi rescris( atentie, nu rezumat!) cam in patru pagini de caiet studentesc?!? Nu, nu si nu!
c. Sindromul struto-camilei din ce in ce mai prezent la Hollywood. Pai pe vremuri, atunci cand te duceai la o comedie, stiai ca urmeaza sa razi, la o drama stiai ca urmeaza sa plangi( sau sa adormi, dupa caz), iar la un romance, faceai atmosfera pentru ce urma acasa… Acum nu, pentru ca nu mai exista doar drame sau doar comedii, exista dramedii, comedrame si chiar comedraromance…
Etichete: cinema, comedie, drama, How do you know, Jack Nicholson, James L. Brooks, Owen Wilson, Paul Rudd, Reese Witherspoon, romantism
