AMD vrea sa concedieze o treime din angajati

Scris de

Advanced Micro Devices se pregateste de o runda de concedieri masive care ar putea ajunge intre 20% si 30% din numarul total de angajati, scrie CNET, care citeaza surse.

Producatorul de procesoare avea 11.737 angajati la finele celui de-al doilea trimestru. Disponibilizarile vin dupa ce compania a avertizat recent ca veniturile vor scadea cu 10%. Compania a fost surprinsa, ca si Intel, fara nicio strategie in domeniul dispozitivelor mobile, care au fost vazute mai mult ca o nisa. Insa tabletele precum iPad si smartphone-urile Android au inceput sa erodeze tot mai mult vanzarile de laptopuri si calculatoare desktop, intr-o perioada in care economia mondiala e afectata de criza. Gartner si IDC raportau saptamana trecuta ca livrarile de PC-uri au scazut cu 8% fata de anul trecut in cel de-al treilea trimestru.
Insa daca Intel pompeaza sume imense pentru a prinde din urma competitorii precum Qualcomm, AMD nu a reusit sa articuleze o strategie. AMD abia a lansat cipul Hondo pentru tablete, in vreme ce pentru smartphone-uri inca nu ofera niciun procesor, spre deosebire de Intel, care are deja parteneriate cu Motorola si Lenovo.
Mai mult, pentru noul Windows 8, producatorii de calculatoare au pregatit in principal oferte cu procesoare Intel Ivy Bridge sau Intel Clover Trail, in timp ce mai nimeni nu a dezvelit produse care sa integreze oferta AMD.

Recent, compania a avut probleme cu modelele APU-urile Trinity, care au intrat in productie mai tarziu decat se estima iar firma a cedat astfel cota de piata catre Intel pe segmentul de microprocesoare si catre Nvidia pe zona placilor grafice.

AMD a mai disponibilizat 10% din salariati in toamna anului trecut.

Sursa: CNET
Sursa foto: dailymobile.fr

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

EscapeReality Escape Rooms

Lasa un comentariu

Va rugam sa comentati la subiect si sa nu ii jigniti pe ceilalti interlocutori. In caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Va multumim.