BlackBerry, viitoarea achizitie a Oracle?
Scris de Daniel Ionascu
Research in Motion (RIM), producatorul telefoanelor inteligente BlackBerry, se afla pe lista posibilelelor achizitii pentru gigantul bazelor de date Oracle.
Analistul Stephen Janisse, de la The Software Advice Blog, a realizat o cercetare interesanta speculand in privinta viitoarelor achizitii ale Oracle. Sondajul realizat de The Software Advice Blog pune RIM pe pozitia a saptea, cele doua companii avand o mare posibilitatea de convergenta.
In primul rand, Oracle ar trebui sa ia in considerare achizitia din cauza pretului mic al actiunilor si a bazei mari de clienti companii.
Oracle a cumparat Sun Microsystems si drepturile pentru Java. Recent, compania a dat in judecata Google pentru folosirea Java in dispozitivele cu Android. Deocamdata RIM cade, avand probleme cu guvernele din Asia in privinta criptarii comunicatiilor (Arabia Saudita, Emiratele Arabe Unite, India). Pe de alta parte, nou-lansatul Blackberry Torch nu prea are un mare succes astfel incat sa salveze compania. Diverse site-uri din lume dau Blackerry drept “noul Palm”, care a sfarsit achizitionat de HP in primavara.
RIM are o mare baza de clienti companii si are solutii mobile sigure. Dincolo, Oracle are nevoie de o componenta pe partea de mobile. RIM le are pe ambele. Un Oracle impreuna cu RIM ar fi competitiv intr-o lume in care iPad si clonele sale vor domina piata anii urmatori.
Tabletele ofera multe oportunitati pentru mediul de business. Oracle, cu Sun si RIM sunt experti in acest spatiu, pe cand Apple are o slabiciune in zona, fiind tare doar pe zona de divertisment. Cisco incearca deja sa umple golul prin lansarea Cius, o tableta cu Android pentru companii, iar RIM pregateste BlackPad.
RIM, “noul Palm”
Oricum, indiferent ce face Oracle, RIM este in pericol. Are nevoie de schimbari majore pentru a se adapta la ecranele tactile si sa-si modernizeze lumea aplicatiilor. Este in pericol de a fi achizitionata. Si nu putem uita cum Steve Ballmer, seful Microsoft, a declarat in mai multe randuri ca si-ar dori sa cumpere BlackBerry. Microsoft are 36,7 miliarde de dolari la pusculita, dar s-a angajat deja pe drumul realizarii Windows Phone 7, un sistem de operare creat de la zero gata sa se lupte de la egal la egal cu iOS 4 de pe iPhone si iPad, cu Androidul lui Google si cu WebOS al lui HP/Palm.
Cutiuta cu surprize
Companiile din IT au foarte multi bani la dispozitie: Apple are 45 de miliarde de dolari, Cisco are 39,1 miliarde de dolari, Google are 30,1 miliarde, Intel – 18,3 miliarde, HP – 14,2 miliarde, Dell – 10,9 miliarde. Producatorul de procesoare Qualcomm detine alte 18,2 miliarde de dolari iar IBM alte 14 miliarde de dolari. Intel a inceput sa foloseasca banii cumparand McAfee si o unitate a Infineon, Cisco a trecut la achizitii, pe cand HP si Dell se lupta pentru 3PAR.
In mai, Oracle avea 17,5 miliarde de dolari, dar a finalizat achizitia de 7,4 miliarde de dolari a Sun Microsystems, asa ca mai are 10 miliarde.
La capitalizarea de 25 de miliarde de dolari, RIM este o tinta perfecta pentru Microsoft si Cisco. Le-o va lua Oracle inainte?
Etichete: achizitii, analiza, Apple, BlackBerry, BlackPad, Cisco, Cius, Dell, extern, Google, HP, IBM, Intel, iOS 4, iPad, iPhone, Microsoft, Oracle, Palm, Qualcomm, RIM, Steve Ballmer, stiri, Sun Microsystems, tablete
Comentarii (2)
[…] si Dell si Oracle au fost date drept “pretendenti” pentru companie, insa acest lucru e tot mai departe. Dell se […]
[…] pentru sistemul de operare webOS iar RIM se afla acum in deriva. Presa a speculat anterior ca Oracle ar putea prelua RIM pentru a beneficia de mania terminalelor inteligente in care a intrat planeta si a-si creste […]