Dell se jura ca face profit din iPhone
Scris de Daniel Ionascu
Dell nu se concureaza cu Apple, ba chiar face profit de pe urma iPhone, realizand software de securizare a informatiilor pentru companiile care permit angajatilor sa vina la serviciu cu propriul smartphone, a declarat fondatorul Michael Dell la un seminar desfasurat de revista Fortune.
In fapt, el spune ca acum compania are patru directii in care activeaza: afacerile cu PC-uri; echipamente pentru centre de date (servere, stocare si retelistica); software si securitatea sistemelor; si servicii.
“Noi facem o treime din serverele care sunt pe internet (in America de Nord-nr)”, a spus Dell, iar 60% din internetul din China ruleaza pe servere Dell. In sectorul enterprise directorul mentioneaza ca firma sa a facut 25 de achizitii in ultimii ani. Anul trecut a investit 5 miliarde de dolari in cumpararea unor companii Wyse, Quest Software sau SonicWall, dupa ce a cumparat inainte Perot Systems; iar acum a deschis un fond de 60 de milioane de dolari pentru startup-urile centrate pe stocarea de date. In fapt, aproape jumatate din marja operationala bruta nu provine din realizarea de calculatoare.
Mai mult, investeste anual un miliard de dolari in cercetare asa ca are 5.000 de patente si aplicatii pentru eliberarea unor brevete.
Iar in categoria servicii, Dell spune ca 45.000 din cei 110.000 de angajati ai gigantului lucreaza in acest sector. Per total, IT-ul este un business de 3 trilioane de dolari, din care doar 250 de miliarde o reprezinta consumatorii privati, restul fiind achizitiile corporatiilor, institutiilor academice si guvernamentale.
Cat priveste concurenta cu Apple, Michael Dell spune ca se concureaza in zona PC-urilor si a tabletelor cu Windows 8. Pe de alta parte, el spune ca cele doua companii sunt complementare iar Dell furnizeaza software de securizare a comunicatiilor pe iPhone. Si asta pentru ca trendul este ca angajatii sa-si aduca la munca propriile terminale.
Intr-un cuvant, Dell vrea sa stim ca se transforma intr-un fel de IBM. Piata, insa, nu crede o iota, caci rezultatele se lasa asteptate. Din primavara actiunile sale au scazut cu o treime, de la 18 dolari la 12 dolari bucata. Acum capitalizarea sa mai este de doar 21,2 miliarde de dolari.
Michael Dell detine 13% din companie.
Etichete: Apple, calculatoare, Dell, extern, iPhone, Michael Dell, recomandari, retelistica, servicii, smartphone, software, stiri, stocare
Comentarii (2)
[…] cel mai popular din lume si are peste 40 de milioane de utilizatori. Iar la viteza cu care HP si Dell se reorienteaza catre servicii si software, nu ar fi exclus ca acestea sa fie primele doua victime […]
[…] comparatie, asta inseamna mai mult decat Dell, Intel, Acer, Asus, IBM, Hewlett-Packard si Lenovo la un loc. Ceea ce ce inseamna cam toata […]