Expert: industria muzicala a fost drogata de Apple
Scris de Daniel Ionascu
Industria muzicala nu si-a dat niciodata seama ca dependenta de Apple ii face rau si nu a putut niciodata sa vada mai departe de stralucitorul iPod, a declarat Robbie Bach, fost sef al diviziei de divertisment a Microsoft, care contine Zune si Xbox.
El a precizat ca atunci cand Microsoft a inceput sa intre pe zona playerelor muzicale, piata incepea deja sa scada. “Ei erau asa de prinsi in drogul pe care Apple li-l furniza incat nu puteau sa-si dea seama ca aveau nevoie de altceva pentru a le creste afacerile”, a mai spus el. Iar tirada continua: “Casele de discuri, industria muzicala, nu si-au revenit niciodata din asta”.
El a mai recunoscut insa si esecul Microsoft, care s-a aruncat in urmarirea Apple cu Zune si, desi nu era un produs prost, nu exista niciun motiv pentru ca cineva sa-l cumpere.
Daca Zune a fost un esec, nu acelasi lucru se poate spune despre Xbox. Ba dimpotriva, consola oferita de gigantul din Redmond este de peste un an si jumatate pe primul loc la vanzari in America de Nord. In restul lumii, insa, Sony Play Station e mai populara.
Bach a parasit Microsoft in 2010, dupa 22 de ani la companie. Cu el a plecat si James “J” Allard, cu care imparte mega-succesul avut de Microsoft in zona consolelor video. De divizia lor se leaga si numele unor succese enorme, precum jocurile Halo, Fable sau Age of Empires, dar si cele mai de seama esecuri, ca Windows Mobile si Windows Phone 7. Exceptie face Bing, care a cazut in alta “parohie”.
Acum asteptam ca Google sa-si incerce norocul in privinta muzicii pe telefoanele Android si sa pluseze sanatos bani pentru ca Google Music sa ajunga peste tot in lume.
Etichete: Apple, extern, Google, Google Music, iPod, iTunes, Microsoft, muzica, Robbie Bach, stiri, Zune





















