Google a raportat profit in crestere, insa actiunile au scazut puternic
Scris de Daniel Ionascu
Gigantul motoarelor de cautare a inregistrat pe ultimul trimestru din 2011 un profit de 2,71 miliarde de dolari, la venituri de 8,13 miliarde de dolari.
In aceeasi perioada a anului 2010 inregistra 2,54 miliarde de dolari versus venituri de 6,37 miliarde. Actiunile companiei au scazut, insa, cu 9% pe bursa, din moment ce analistii estimau venituri de 8,4 miliarde si un profit mai mare. Pentru prima data in istorie, veniturile sale brute au depasit 10 miliarde de dolari, ajungand la 10,58 miliarde, insa asta includea si banii din publicitate pe care gigantul ii imparte cu site-urile partenere.
Analistii au fost ingrijorati de scaderea cu 8% a costurilor per clic – banii pe care Google ii primeste de la publicitari pentru reclame, insa numarul acestora a urcat puternic, cu 34% iar compania spune ca schimbarea formatului a determinat scaderea slaba a preturilor.
Analistul Jordan Rohan de la Stifel Nicolaus a explicat ca asteptarile pietei au luat-o cu mult inaintea economiei reale, investitorii extrapoland vanzarile online puternice din SUA, desi in multe parti ale lumii exista presiuni iar situatia nu e la fel de roz.
Android este pe val: acum e instalat pe 250 de milioane dispozitive, in urcare cu 50 de milioane fata de trimestrul anterior. Zilnic sunt activate 700.000 de gadgeturi cu Android si mai mult de 11 miliarde de downloaduri au fost facute din Android Market. De asemenea, reteaua sociala Google+ are o crestere imensa, ajungand la 90 de milioane de utilizatori, mai mult decat dublu fata de cele 40 de milioane din trimestrul anterior.
Etichete: Android, extern, Google, Google Plus, motoare de cautare, profituri, retele sociale, rezultate financiare, sisteme de operare, stiri
Comentarii (1)





















[…] 170 de milioane de utilizatori, a mai anuntat compania. Desi cresterea este de peste 70 de milioane fata de trimestrul trecut, Facebook e inca departe, cu 845 milioane de conturi. In plus, Google se chinuie sa isi tina […]