Google, profit in crestere cu 60%, pana la 2,9 miliarde de dolari

Scris de

Google a raportat pe primul trimestru un profit de 2,89 miliarde de dolari, in crestere cu 62% fata de cele 1,8 miliarde anuntate in aceeasi perioada de anul trecut.

Veniturile gigantului online au crescut si ele cu 24%, pana la 8,14 miliarde de dolari sau 10,2 miliarde daca punem la socoteala si banii dati site-urilor partenere. In acelasi timp, titanul a terminat primele trei luni ale anului cu 49,3 miliarde de dolari in conturi si investitii pe termen scurt, in urcare de la cele 44,6 miliarde avute trimestrul trecut.

 

Splitarea actiunilor pentru “a face lumea mai buna”

Dar cea mai importanta stire pentru investitori este splitarea actiunilor. Mai exact fiecare actionar actual va primi o actiune gratis pe langa cea detinuta acum, insa cea suplimentara va fi fara drept de vot. Astfel, o actiune care acum fluctueaza in jurul a 600 de dolari se va transforma in doua de 300 de dolari.
Fondatorii Larry Page si Sergery Brin vor sa se asigure ca vor detinea controlul companiei si mai departe in viitor iar acum compensatiile in actiuni ale angajatilor sau achizitiile facute cu actiuni Google le dilueaza cota.

“Ne-am pus inimile in Google si speram sa facem asta pentru multi ani de aici inainte”, au declarat directorul executiv Larry Page si co-fondatorul Sergey Brin intr-o postare online. “Asa ca vrem sa ne asiguram ca structura noastra corporativa poate sustine eforturile si dorinta noastra de a face lumea mai buna”, mai scriu cei doi.
Cei doi se asteapta ca splitarea actiunilor sa fie votata la adunarea generala a actionarilor din 21 iunie. Page a redevenit director executiv anul trecut iar acum a implinit un an in functie. Cei doi impreuna cu presedintele Eric Schmidt detin majoritatea voturilor si conduc gigantul ca un “triumvirat”. Noua structura va permite Google sa faca achizitii mai mari emitand noi actiuni fara drept de vot.

Masina de bani

Intrebat de ce Google nu returneaza banii din conturi actionarilor sub forma de dividende, directorul financiar Patrick Pichette a spus ca banii pot fi folositi pentru investitii strategice, precum achizitia de 12,5 miliarde de dolari a Motorola Mobility.
Costul pe fiecare clic, care masura in fapt pretul reclamelor, a scazut cu 12% in primul trimestru, dupa ce a scazut cu 8% in ultimele trei luni din 2011. Insa numarul clicurilor platite a crescut cu 39%.
Google va detine 16,5% si din piata de reclame display, care include bannere si clipuri video, potrivit EMarketer Inc. Pana anul viitor, Google va aduna aproape 20%, depasind Facebook si devenind lider de piata.

Viitorul e mobil

In zona mobila, compania Marin Software – care administreaza anual 3,5 miliarde de dolari pentru reclama online – spune ca firmele vor da catre dispozitivele mobile 23% din bugetele lor pentru reclame platite in motoarele de cautare pana la finele anului. La finele anului trecut cifra era de 8,7%. Marin Software se asteapta si ca gadgeturile mobile sa aconteze 25% din toate clicurile date de utilizatori pe reclamele din motoarele de cautare, fata de 12,3% la finele lui 2011.
Incluzand atat reclamele din cautari pe desktop cat si pe mobile, Google a avut pe primul trimestru o cota de 76% din piata, in vreme ce perechea MicrosoftYahoo! a contabilizat 13% in total, potrivit companiei de advertising online Covario Inc.

Google+ are 170 milioane de utilizatori

In social media Google, este, insa in pozitia outsider-ului, incercand sa prinda din urma Facebook. Google+, serviciul social introdus anul trecut care lasa utilizatorii sa grupeze prietenii in cercuri, a ajuns la 170 de milioane de utilizatori, a mai anuntat compania. Desi cresterea este de peste 70 de milioane fata de trimestrul trecut, Facebook e inca departe, cu 845 milioane de conturi. In plus, Google se chinuie sa isi tina utilizatorii angrenati. Un studiu arata ca in ianuarie vizitatorii Google+ stateau in medie 3,3 minute pe luna, fata de 7 ore pe Facebook.
Iar intre timp, pe langa Twitter si LinkedIn, un al rival se arata in aceasta zona, Pinterest, care a inregistrat o crestere fulgeratoare. Profilul Google+ este diferit, insa, de cel al Facebook: in vreme ce G+ este un loc de recreere pentru utilizatorii serviciilor Google si un loc de discutii despre lucrurile care te intereseaza cu oamenii din “cercuri”, Facebook este locul unde te intalnesti cu prietenii si o retea sociala completa care integreaza in sine toate serviciile.

Sursa: Bloomberg
Sursa foto: Techmania

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

EscapeReality Escape Rooms

Lasa un comentariu

Va rugam sa comentati la subiect si sa nu ii jigniti pe ceilalti interlocutori. In caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Va multumim.