HP, un gigant “prea complex si prea incet”, cu “enorm” de multe produse
Scris de Daniel Ionascu
Hewlett-Packard, cea mai mare companie IT dupa venituri, a devenit incet dar sigur victima brutalei iPad si nici macar imprimantele nu o mai ajuta. Profitul sau net a scazut cu 44% in ultimele trei luni insa tot a facut 1,5 miliarde de dolari la venituri de 30 de miliarde de dolari.
Masiva divizie Personal Systems Group, care vinde calculatoare si statii de lucru, a avut de infruntat o scadere de 15% fata de aceeasi perioada a anului trecut, generand venituri de doar 8,9 miliarde de dolari. Vanzarile au scazut cu 25% pe segmentul consumatorilor si cu 15% in zona corporatiilor.
De asemenea, pana si vaca de muls a gigantului, unitatea Imaging and Printing Group –care vinde imprimante – a avut o scadere a veniturilor cu 7%, pana la 6,3 miliarde de dolari. Asemanator, vanzarile catre consumatori au fost cele mai puternic lovite.
Cealalta mare divizie a grupului, cea de servicii, a prins o crestere de 1,1%, pana la 8,63 miliarde de dolari, in vreme ce vanzarile de servere, stocare si echipamente de retelistica au marcat o scadere de 10%, pana la 5,02 miliarde de dolari. O bucurie o constituie software-ul – cu o crestere de 30% – insa doar pana la un mizilic de 946 milioane de dolari, prea putin sa ajute colosul. Compania a terminat trimestrul cu 8 miliarde de dolari in conturi.
Cu cat mai bun Windows 8, cu atat mai bine o va duce HP
Cu aceasta ocazie, Meg Witman, care e la carma companiei de sase luni, a declarat ca HP a devenit “prea complexa si prea inceata” si ca ani buni de zile a investit mai putin decat trebuia in divizia sa PC-uri.
Whitman vrea sa reduca numarul “enorm” de produse care a dus la o complexitate nenecesara in orice, de la vanzari la suport. Ea a mai adaugat ca marii clienti vor sa aiba de a face cu “un singur HP” si ca firma trebuie sa-si integreze mai bine oferta. Sefa companiei a mai spus ca HP va fi bine pozitionata pentru a aduce Windows 8 x86 pe perioada sarbatorilor de iarna si ca spera ca Microsoft sa aiba un produs fantastic la timp pentru sezonul cadourilor. Ba mai mult, ea a adaugat ca cu cat va fi mai bun Windows 8, cu atat mai bine o va duce producatorul de calculatoare. Situatia sa e la fel de problematica precum cea a rivalei Dell, de la care a preluat coroana industriei PC-urilor in 2006.
Nimic despre tablete
Desi data de lansare a Windows 8 nu e inca publica, e de asteptat ca Microsoft sa lanseze sistemul de operare in octombrie. De remarcat ca sefa HP nu a spus nimic de tablete cu Windows 8 pe platforma ARM. Avand in vedere cat de tare s-a ars compania anul trecut pe piata tabletelor, Microsoft ar trebui sa ofere o gramada de stimulente pentru a tenta pe careva sa produca ceva pe o piata dominata de Apple. Ramane de vazut daca vom avea si un “TouchPad 3.0”, bazat pe webOS open source.
Pentru o companie care are drept logo “HP invent“, nu prea isi merita titulatura…
Etichete: calculatoare, extern, HP, imprimante, Meg Whitman, PC, recomandari, servicii, sisteme de operare, software, stiri, tablete, TouchPad, ultrabook, webOS, Windows 8, x86
Comentarii (1)
[…] stire pozitiva despre HP in mai bine de doi ani si primul rezultat palpabil de la instalarea lui Meg Whitman la conducerea […]