Microsoft a lansat Surface Pro 3, tableta care vrea sa inlocuiasca un MacBook Air
Scris de Daniel Ionascu
Microsoft vrea sa reinventeze roata si a lansat tableta care isi propune sa inlocuiasca laptopul: gigantul tocmai ce a prezentat zilele trecute a treia generatie pentru tableta sa Surface Pro, insa grupul nu isi pozitioneaza produsul in lupta cu iPad, ci cu MacBook Air, cel mai apreciat laptop al momentului.
Microsoft incearca, de fapt, sa combine intr-un singur dispozitiv atat nevoia pentru un laptop, cat si pentru o tableta. Iar alegerea MacBook Air vine din mai multe motive: in primul rand, Microsoft foloseste procesoare Intel Haswell, de Core i3 tocmai pana la varful de gama Core i7, la fel ca si laptopul Apple. Un alt motiv este ca Surface Pro 3 vine cu Windows 8.1, care este un sistem de operare full, spre deosebire de iOS de pe iPad, care ruleaza pe procesoare ARM si foloseste aplicatii in loc programe complexe. Aici Windows RT concureaza direct cu iOS, insa Microsoft se afla acum in plin proces de unificare a Windows Phone cu Windows RT pentru tablete cu procesoare ARM.
In fine, pretul este un alt motiv, caci Microsoft nu a putut reduce pretul intr-atat de mult incat sa pozitioneze Surface Pro 3 direct contra iPad. Si nici nu poate, caci foloseste componente mult mai scumpe.
In asteptarea iPad Pro
Pe de alta parte, Microsoft actioneaza proactiv, contracarand in acest mod viitoarea tableta iPad Pro, despre care presa a speculat ca va fi adusa pe piata si care ar avea o diagonala de 12,9 inci. Alte zvonuri arata ca aceasta ar urma sa functioneze chiar cu sistemul de operare OS X, acelasi care ruleaza pe linia de calculatoare Mac.
Specificatiile tehnice ale Surface Pro 3 include un ecran mai mare, de 12 inci cu o rezolutie 2.160 x 1.440, mai buna decat cele de pe MacBook Air, dar sub ecranul Retina de pe un iPad de ultima generatie. Carcasa a ramas de magneziu, dar acum este mai subtire decat un MacBook Air. Principala schimbare o constituie, insa, modificarea formatului de la 16:10 la 3:2 si mutarea butonului Home pe o laterala.
Memoria RAM poate varia intre 4 si 8 GB, iar pentru stocare se poate comanda pornind de la 64 de GB pana la 512 GB SSD.
Noul model include un Pen foarte destept, care poate debloca tableta atunci cand este apasat ca un simplu pix. Bateria tine 8-9 ore, insa este mult mai putin fata de cele 12 ore pe care le ofera MacBook Air.
Tastatura-accesoriu a fost si ea modificata, aceasta avand acum un touchpad mai mare. Desi Microsoft a imbunatatit semnificativ piciorul pe care se sprijina tableta atunci cand e folosita la scris, Surface Pro 3 este inca departe de modul confortabil in care un laptop sta in brate.
In schimb, dispozitivul cantareste 800 de grame, mai putin decat MacBook Air, dar mult mai mult decat un iPad. De altfel, chiar in evenimentul de lansare, oficialii din Redmond au cantarit in fata audientei un MacBook Air cu noul gadget. In privinta conectivitatii, exista un port USB 3.0, un slot de card microSD si unul Mini Display. Mai trebuie remarcata o camera de 5 megapixeli si difuzoare stereo cu sunet Dolby.
Pretul porneste de la 799 de dolari, sub cei 899 de dolari de la care porneste un MacBook Air, insa peste pretul de pornire pentru un iPad Air, de 499 de dolari bucata. Pretul pentru versiunile cu procesor Core i7 porneste de 1.500 de dolari si se ajunge chiar si la 1.950 de dolari. Trebuie mentionat ca tastatura nu vine niciodata in pachetul principal, ci trebuie achizitionata separat la 129 de dolari.
Corporatiile, tinta principala
Pe de alta parte, avantajul Microsoft este ca acelasi gadget poate fi folosit atat ca o tableta, cat si ca un laptop, avand la dispozitie atat tastatura, cat si ecran tactil, iar la nivel software se pot folosi atat programe software complete, cat si aplicatii Metro. Ca tableta, insa, Microsoft nu are nici pe departe aceeasi bogatie de aplicatii precum Apple.
Microsoft tinteste direct vanzarile catre companii, oferindu-le atat puterea unui PC cat si flexibilitatea unei tablete. Apple nu exceleaza in zona corporatista, insa tabletele sunt din ce in ce mai folosite in locul calculatoarelor, ceea ce ar oferi gigantului din Cupertino o sansa unica sa atace Microsoft pe acest segment. Prin Surface Pro 3, Microsoft incearca sa faca un baraj in calea Apple utilizand ce stie mai bine: atractivitatea Office si brandul Windows. Doar ca acesta din urma a pierdut mult din faima de la lansarea Windows 8, iar Microsoft inca incearca sa repare oalele sparte acum doi aniā¦
Etichete: accesorii, Apple, extern, Intel, Intel Core i7, Intel Haswell, iPad, iPad Air, lansari, laptopuri, MacBook Air, Microsoft, recomandari, stiri, Surface Pro 3, tablete, video, Windows 8.1