Microsoft castiga in prima instanta un proces contra Motorola
Scris de Daniel Ionascu
Microsoft a castigat o victorie partiala in disputa cu Motorola privind patentele. Un judecator de la Curtea Internationala de Arbitraj (ITC) din Washington a dat un prim verdict in acest nou caz din “razboiul patentelor”: o serie de produse Motorola incalca un singur patent al Microsoft, in vreme ce alte sase nu sunt violate.
Decizia de marti nu e decat un pas in proces iar pe urma comisia insasi va analiza datele si va da un verdict final daca sa interzica sau nu telefoanele Motorola Droid 2, Droid X si Backflip.
Behemothul software e bucuros de verdict. “Asa cum Samsung, HTC, Acer si alte companii au recunoscut, respectand proprietatea intelectuala a celorlalti prin licentiere este calea cea dreapta de urmat”, a spus David Howard, vicepresedintele departamentului legal din cadrul Microsoft.
Desigur, Motorola isi trage spuza pe turta sa. “Vedem decizia ca o victorie uriasa pentru noi. Ei au avut, initial, noua patente in primul caz. Acum au fost redusi, efectiv, la unul”, a declarat Scott Offer, seful departamentului de juristi de la Motorola.
In privinta acestui ultim patent, Offer a spus ca e vorba despre modul in care dispozitivele mobile proceseaza cererile de intalniri via email. El a mai spus ca procesul va clarifica definitia patentului si, ca atare, Motorola il va putea ocoli.
Expertii considera ca acum Microsoft va avea forta sa oblige si alti producatori de telefoane, nu doar de Android la plata de redevente. “Daca decizia initiala va fi confirmata, asta va pune Microsoft pe o pozitie puternica de a opri importurile de telefoane cu un sistem de operare, nu doar Android, ale altor producatori de smartphone care nu au licentiat patentul sau american si care includ un calendar care te lasa sa trimiti cereri de intalniri prin email”, a declarat Andrew Alton, avocat la Urquhart-Dykes & Lord, companie care anterior a lucrat cu Apple.
Autoritatile europene au refuzat sa acorde Microsoft patent pentru aceste caracteristici, considerandu-le lucruri evidente…
Motorola nu produce telefoane cu sistemul de operare Windows Phone 7 de la Microsoft si va fi preluata de Google in prima parte a anului viitor.
Etichete: Android, extern, Google, ITC, Microsoft, Motorola, patente, procese, recomandari, sisteme de operare, stiri, Windows Phone 7
Comentarii (1)
[…] a dat in judecata o serie de companii pentru violarea patentelor, precum Motorola – impotriva careia a castigat preliminar, dar si Foxconn si Inventec – care asambleaza gadgeturi pentru alte companii si Barnes & […]