Profitul Applied Materials s-a dublat pe fondul popularitatii smartphone-urilor
Scris de Daniel Ionascu
Applied Materials, companie care vinde de echipamente de productie a procesoarelor si cipurilor de memorie, aproape ca si-a dublat profitul in ultimele trei luni, pe masura ce producatorii de procesoare investesc in tehnologii noi.
Applied Materials a consemnat un profit net de 301 de milioane de dolari, fata de 168 de milioane de dolari in aceeasi perioada a anului trecut. Concomitent, veniturile sale au crescut cu 14,7%, pana la 2,29 miliarde de dolari.
Taiwan Semiconductor Manufacturing Co (TSMC), un gigant care produce procesoare pentru mobile, a raportat in iulie cresterea cu 20% a vanzarilor in acest an, dupa ce Apple a transferat la fabricile acestuia o parte din productia de procesoare pentru iPhone si iPad de la Samsung.
Applied Materials realizeaza, concomitent, si echipamente de productie a ecranelor plate si celule solare.
Compania nu trebuie confundata cu Applied Micro Circuits. Aceasta a anuntat in luna iulie ca va realiza procesoare low-power pentru servere, urmand sa concureze Intel cu cipuri realizate pe arhitectura ARM. Numite X-Gene “microserver”, acestea ar putea deveni o alternativa pentru centrele de date, mai ales ca o sa consume mult mai putin. Problema este ca nu exista deocamdata programe compatibile, iar marii producatori prefera inca solutiile traditionale. Si Advanced Micro Devices (AMD) va scoate pe piata un procesor de servere ARM pe 64 de biti.
Intel si-a lansat recent propriile procesoare low-power, bazate pe arhitectura proprie x86.
Etichete: AMD, Applied Materials, Applied Micro, AppliedMicro, extern, Intel, procesoare, profituri, rezultate financiare, stiri, TSMC