Steve Wozniak il sprijina pe Kim Dotcom in cazul MegaUpload

Scris de

Steve Wozniak il apara pe Kim Dotcom, fondatorul MegaUpload, si isi bate joc de cazul de piraterie pe care SUA l-au constituit impotriva acestuia.

Dotcom inca nu a fost extradat din Noua Zeelanda, insa activele sale au fost inghetate de oficialii americani in timp ce incearca sa-l blocheze pentru a nu iesi din inchisoare pe cautiune sau sa plateasca avocati cu propriile fonduri pentru a se apara.
“Woz” a explicat intr-un interviu telefonic pentru Associated Press ca, in timp ce vizita Noua Zeelanda, nu a putut sa se vada cu Dotcom din cauza ca acesta din urma este in arest la domiciliu. Woz a mai spus ca acuzatiile aduse impotriva sa sunt absurde si a afirmat ca MegaUpload a fost folosit in mod legitim de o gramada de oameni inainte de a fi inchis in luna ianuarie.
“Nu inchizi toata strada doar pentru ca cineva depaseste viteza legala”, a spus Wozniak. Desi a mentionat ca el crede in plata pentru continut multimedia de calitate, co-fondatorul Apple a mentionat foarte clar ca el crede in existenta unui internet liber si deschis, ca baza pentru creasterea inovatiei. Co-fondatorul Apple a mentionat ca acest caz nu are ce cauta in tribunale si ca aceasta situatie este, de fapt, o dezbatere politica intre “Hollywood si noua tehnologie de stocare prin cloud computing”.

Si, intr-un fel ciudat, Woz chiar are dreptate. Atat Amazon cat si Google ofera stocare online pentru muzica sau filmele fiecaruia, in vreme ce oricine poate sa incarce pe YouTube orice clip. Totusi, legislatia obliga YouTube sa elimine videoclipurile unde se demonstreaza ca utilizatorul nu a avut drepturile de copyright pentru a le incarca. Dar asta se aplica atunci cand clipurile sunt publice. Cum ramane cand le incarci doar pe contul tau? Acelasi gen de serviciu este si Microsoft SkyDrive, unde ai gratis 25 GB de date si poti cumpara mai mult. Dar nimeni nu a venit sa inchida Microsoft pentru asta…

Mandate ilegale

Pana sa se dumireasca expertii in aceasta privinta, trebuie mentionat ca justitia neozeelandeza a gasit ca mandatele de cautare pentru Kim Dotcom sunt ilegale. Judecatoarea Helen Winkelmann a spus ca acestea erau generale in natura si nu descriau acuzele impotriva fondatorului MegaUpload. De asemenea, ea a mai spus ca trimiterea catre FBI a hardurilor clonate, cu continutul site-ului, a fost impotriva dispozitiei date in 16 februarie, cand s-a ordonat ca acestea sa ramana in custodia si controlului Politiei.

Site de top 15 in lume

Fondata in 2005, compania Megaupload Limited era bazata in Hong Kong si opera site-ul megaupload.com si o serie de alte servicii online. MegaUpload.com a fost, la un moment dat in top 15 cele mai vizitate site-uri din lume. Acesta avea peste 180 de milioane de utilizatori inregistrati, avea zilnic 50 de milioane de vizitatori iar pe site se stocau 25.000 de TB de continut media. In timpul procesului, Kim Dotcom (nascut Schmitz) a sustinut ca pe site sunt stocate peste 12 miliarde de fisiere unice pentru mai mult de 100 de milioane de utilizatori. Acum FBI trebuie sa returneze datele in cauza iar in martie ordinul de inghetare a activelor sale a fost declarat “nul si vid”. FBI l-a acuzat pe Dotcom si alti sase manageri ai MegaUpload ca au bagat ilegat in buzunar 175 de milioane de dolari din venituri ilicite si ca au facut spalare de bani. Actiunile acestora ar fi facut pagube de 500 de milioane de dolari companiilor care detin drepturi video. In urma actiunilor FBI, grupul de hackeri Anonymous a dat jos site-urile FBI, ale Departamentului american de Justitie si ale unor organizatii care militeaza pentru drepturile de proprietate intelectuala in lumea muzicii si filmului.

Sa fie de invatare de minte pentru oricine ca nu poti bloca progresul tehnologiei si apoi sa inchizi site-uri fara sa existe vreun proces definitiv!

Sursa: SlashGear
Sursa foto: SlashGear

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

EscapeReality Escape Rooms

Comentarii (1)

 

  1. […] Samsung cu un miliard de dolari in procesul privind patentele Apple. Si, colac peste pupaza, il sprijina pe Kim Dotcom in cazul Megaupload, spunand ca industriile muzicala si a filmului au intrat in conflict cu cloud […]

Lasa un comentariu

Va rugam sa comentati la subiect si sa nu ii jigniti pe ceilalti interlocutori. In caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Va multumim.