Valve pregateste “Steam Box”, un hibrid consola-PC destinat jocurilor si filmelor

Scris de

Gabe Newell, faimosul fondator al Valve si critic inversunat al Microsoft, a confirmat lansarea pentru 2013 a unui sistem destinat jocurilor si divertismentului, bazat pe Steam.

Intr-un interviu pentru Kotaku, Newell a spus ca raspunsul utilizatorilor a fost “mai puternic decat se astepta” in privinta interfetei Big Picture pentru Steam destinata ecranelor HD. Newell a mai spus ca versiunea Steam pentru jocuri va iesi din varianta beta si va fi un element-cheie pentru dezvoltarea unui PC de gaming, atragator si ieftin. Acesta va putea fi controlat cu ajutorul controllerelor de Xbox 360 sau a joystick-urilor Logitech F710 Gamepad.

Intre Mac mini si Apple TV

In esenta, asteptati-va la o combinatie intre un Mac mini si un Apple TV, care sa functioneze pe Linux cu o interfata multimedia capabila atat de rularea jocurilor de ultima generatie si vizionarea filmelor pe diverse platforme online, precum Amazon sau Netflix. Si asta pentru ca va avea browser.
Insa in privinta upgrade-urilor hardware, asteptati-va ca mediul sa fie strict controlat de Valve. “Daca vreti mai multa flexibilitate, puteti cumpara oricand un PC destinat scopurilor generale”, a precizat el. “Pentru cei care vor mai mult o solutie la cheie, asta este ceea ce vor cu adevarat anumiti oameni pentru sufrageria lor. Parte buna a PC-urilor este ca o multime de oameni pot incerca solutii diferite iar clientii le pot gasi pe cele care sunt cele mai bune pentru ei”, a completat seful Valve. Sistemul va concura direct cu viitoarele generatii de console de la Microsoft si Sony.

In fapt, Newell se asteapta ca si alti producatori de calculatoare sa faca acest pas. De ce? Canibalizarea continua facuta de tablete care obliga la reorientarea catre alte surse de venituri.

Razbunare pe Microsoft, avantaj Linux

Prin reorientarea catre Linux si optimizarea jocurilor pentru aceasta platforma vor castiga atat utilizatorii cat si Valve, care in acest mod se va razbuna pe Microsoft. Newell a criticat gigantul din Redmond pentru intentia de a “inchide” sistemul de operare Windows. Daca pentru Windows 8 se pot instala jocuri si programe atat de pe DVD-uri, site-uri terte cat si din Windows Store, in versiunea Windows RT, destinata tabletelor si laptopurilor ultra-usoare nu se pot instala programe decat din magazinul online al Microsoft, exact ca la Apple. Astfel, Valve isi vede amenintata propria existenta, din moment ce instalarea de programe din Steam nu va mai fi posibila.

In esenta, Valve face exact ceea ce a facut Amazon: trecerea de la online la hardware pentru a-si asigura prezenta intr-un viitor incert. Exista, insa, si varianta cu drum invers: consolele Ouya, proiectate pentru a se conecta la Android Market.
Steam este o platforma de distributie a jocurilor care se bucura de o comunitate online vibranta: la finele lui 2012 existau 1.800 de jocuri distribuite prin acest canal si 54 de milioane de utilizatori. Prin Steam se face 70% din distributia digitala a jocurilor video.

Sursa: Ars Technica
Sursa foto: steambigpicture.com

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

EscapeReality Escape Rooms

Comentarii (2)

 

  1. […] si nu neaparat din cauza consolelor Shield de la Nvidia si Ouya ci si a calculatoarelor de gaming Steam Box, ce vor fi lansate de Valve impreuna cu partenerii sai in acest an, optimizate pentru Linux. Insa […]

  2. […] este primul pas inspre lansarea Steam Box, care ar trebui sa fie o consola de jocuri construita din componente de calculator, urmand, […]

Lasa un comentariu

Va rugam sa comentati la subiect si sa nu ii jigniti pe ceilalti interlocutori. In caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Va multumim.