VMWare cumpara Novell, Microsoft are un nou dusman

Scris de

Ar trece la categoria stirilor de genul “si altele”. Dar numai la prima vedere. VMWare, companie recunoscuta pentru solutiile sale de virtualizare, achizitioneaza partea de Linux SUSE de la Novell, trimitand distributia de de Linux intr-o noua era.

Astazi atat ComputerWorld cat si Wall Street Journal au raportat ca Novell se vinde pe bucati: partea de Linux SUSE urmeaza sa fie preluata de VMWare, in vreme ce Attachmate – companie detinuta de doua fonduri private de investitii- va cumpara partea de NetWare, care realizeaza sisteme de operare pentru retea.

Ce va face VMWare, cat de multa grija va avea de SUSE? Steven J. Vaughan-Nichols, de la ComputerWorld, crede ca este in interesul VMWare sa duca mai departe comunitatea open-source, pentru a castiga increderea suporterilor Linux.
Miscarea creste pericolul pentru Microsoft, dupa ce gigantul lui Steve Ballmer tocmai ce a cumparat o pagina de reclama in USA Today unde cerea afaceristilor sa nu cumpere licente pe termen lung de la VMWare, ci sa astepte serviciile bazate pe cloud computing, bazate pe stocare a datelor pe servere online, de la Microsoft.
Mai mult, VMWare este condusa de Paul Maritz, fost executiv al Microsoft. Ba mai mult, Microsoft se aliase cu vendorul de Linux in 2006 pentru a crea softuri de virtualizare iar se vede in situatia ca planurile sale sa se darame ca un castel de carti.

Practic, cele doua companii se completeaza perfect una pe cealalta, VMWare avand nevoie doar de un sistem de operare pentru a concura mai bine cu Microsoft. Deocamdata negocierile treneaza putin deoarece VMWare si Attachmate incearca sa isi imparta forta de munca si patentele Novell intre ele, potrivit GigaOM.

Fondat in 1979 ca producator de hard-discuri, Novell s-a transformat de-a lungul timpului intr-unul dintre cei mai importanti vendori si sustinatori ai Linux si producator de software pentru retele. In ultimul trimestru, compania a avut venituri de 199 milioane de dolari, fata de 216 milioane de dolari in acelas trimestru de acum un an. Profitul net a fost de 21 milioane de dolari. Novell are rezerve de bani, echivalent si investitii pe termen scurt de un miliard de dolari, potrivit TechFlash.
Novell este al doilea producator de Linux din lume. Actiunile Novell au crescut cu 2,5% pe bursa dupa ce in ziua precedenta au mai crescut 6% ca urmare a unui raport despre posibilitatea de a fi achizitionat. New York Post a prezentat aceasta posibilitate, fara a numi posibilul cumparator.

Sursa: ComputerWorld
Sursa foto: www.josemariagonzalez.es

Etichete: , , , , , ,

EscapeReality Escape Rooms

Comentarii (1)

 

  1. […] Elliott cere renuntarea la participatia de 80% din producatorul de software de virtualizare VMware. Acesta din urma are un mare succes in dauna Microsoft, VMware avand o capitalizare de 40 de miliarde de dolari. Numai ca acest lucru inseamna ca […]

Lasa un comentariu

Va rugam sa comentati la subiect si sa nu ii jigniti pe ceilalti interlocutori. In caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Va multumim.